AcasăȘTIRI EXTERNETurcia, Grecia, Italia, Spania. Flăcările devastează sudul Europei

Turcia, Grecia, Italia, Spania. Flăcările devastează sudul Europei

Turcia, Grecia, Italia, Spania. Flăcările devastează sudul Europei

Un val de căldură extremă se întinde peste sudul Europei și mai multe țări din jurul Mediteranei se află în strânsoarea a zeci de incendii care forțează evacuarea localităților și stațiunilor turistice și devastează zeci de mii de hectare de păduri.

Zeci de sate și hoteluri au fost evacuate duminică, 1 august, în sudul turistic al Turciei, în fața progresului incendiilor care durează de cinci zile, în timp ce mai multe regiuni din Grecia, Italia și Spania au fost devastate de foc.

Aceste țări din jurul Mediteranei, foarte dependente de veniturile din turism de care au fost lipsite din cauza pandemiei Covid-19, se confruntă cu temperaturi extreme și incendii de pădure mai numeroase decât de obicei.

Morți și dezastru în Turcia

Turcia se confruntă în prezent cu cele severe incendii din ultimul decceniu, cu aproape 95.000 de hectare arse din ianuarie, comparativ cu o medie de 13.516 în acest moment al anului, între 2008 și 2020.

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața, potrivit bilanțului, încă provizoriu, al autorităților. Cadavrele a două persoane au fost găsite în orașul Manavgat din provincia Antalya, a declarat duminică, 1 august, ministrul Sănătății, Fahrettin Koca. Este vorba despre un cuplu turco-german, ucis în incendiul care i-a cuprins casa, potrivit agenției de știri Anadolu.

Peste 1.100 de persoane, evacuate cu bărcile

În stațiunea de lux Bodrum, un cartier a fost evacuat, flăcările fiind alimentate de vânturi puternice. Peste 1.100 de persoane au fost evacuate cu ambarcațiunile, a declarat duminică primarul Ahmet Aras, deoarece drumurile nu erau circulabile.

40° C în Antalya

Alte evacuări au avut loc pe apă în Marmaris, provincia Mugla, cu ajutorul forțelor navale, potrivit ministerului apărării.

Ministrul Agriculturii și Silviculturii, Bekir Pakdemirli, a declarat că 111 incendii forestiere sunt acum sub control, dar incendiile continuă în regiunile Antalya, Mugla și Tunceli (est).

Se așteaptă ca temperaturile să rămână ridicate după atingerea recordurilor  de caniculă, luna trecută. De exemplu, mercurul a urcat până la 49,1 ° C, la 20 iulie în Cizre, Anatolia, în sud-estul extrem al Turciei. Mercurul se așteaptă să ajungă luni, 2 august, la 40 ° C în Antalya, conform prognozelor.

Ministerul Turc al Apărării a difuzat imagini din satelit care arată amploarea pagubelor produse de flăcări pădurilor, scrie Ouest-France.

Conform datelor publicate de Uniunea Europeană, Turcia a fost devastată de 133 de incendii (în 2021) până acum, comparativ cu o medie de 43 între 2008 și 2020.

Case arse în Grecia, sate evacuate, culturi distruse

În Grecia, pompierii luptau la rândul lor, duminică, împotriva unui incendiu izbucnit cu o zi înainte din cauza temperaturilor extreme, în nord-vestul peninsulei Peloponez, lângă orașul Patras.

Opt persoane au fost spitalizate cu probleme respiratorii și arsuri. Cinci sate au fost evacuate. „Catastrofa este imensă”, declarat Dimitris Kalogeropoulos, primarul din Aigialeias, unul din satele din apropierea focului.

În satele Ziria, Kamares, Achaias, Labiri, aproape treizeci de case, magazii agricole și grajduri au ars iar câmpuri întregi de măslini au fost distruse, potrivit ziarului local Patrastimes.

Și stațiunea de pe litoral Loggos a fost evacuată. O sută de locuitori și turiști au fost transportați sâmbătă seara de poliția portuară către portul Aigio, la câțiva kilometri de localitate.

800 de incendii noi în Italia

După incendii devastatoare în Sardinia weekendul trecut, Italia a înregistrat peste 800 de incendii nou înregistrare în weekend, în principal în sudul țării, au declarat pompierii pe Twitter.

„În ultimele 24 de ore, pompierii au efectuat mai mult de 800 de intervenții: 250 în Sicilia, 130 în Puglia și Calabria, 90 în Lazio (regiunea Romei) și 70 în Campania”.

În Spania, afectată la mijlocul lunii iulie de un incendiu într-un parc natural de pe coasta catalană, lângă granița franco-spaniolă, pompierii s-au luptat în acest weekend împotriva unui incendiu în apropierea rezervorului San Juan, la aproximativ 70 de kilometri distanță est de Madrid.

author avatar
Tudor Borcea
511 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger