AcasăȘTIRI EXTERNETurcia deschide ușa NATO pentru Suedia și Finlanda / Alianța se mărește...

Turcia deschide ușa NATO pentru Suedia și Finlanda / Alianța se mărește sub ochii Rusiei

Turcia deschide ușa NATO pentru Suedia și Finlanda / Alianța se mărește sub ochii Rusiei / Foto: Facebook

Liderii NATO vor invita oficial miercuri Finlanda și Suedia să se alăture Alianței, după ce cele două țări nordice au ajuns la un acord cu Turcia, a declarat marți șeful NATO, Jens Stoltenberg.

Biroul președintelui turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Helsinki și Stockholm au convenit „să coopereze pe deplin cu Turcia în lupta sa” împotriva Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și a altor grupuri pe care Ankara le consideră organizații teroriste.

Ultima piedică, veto-ul turcesc, ridicată

Ankara și-a dat astfel acordul pentru intrarea acestor două țări nordice în NATO, la capătul a peste trei ore de discuții marți, la Madrid, în marja summitului Alianței Atlantice.

În urma acordului, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că țările membre vor „invita” în mod oficial Suedia și Finlanda să se alăture Alianței miercuri, după ce veto-ul turcesc privind aderarea lor a fost ridicat, informează Euronews.

„Sunt încântat să anunț că avem un acord care deschide calea pentru aderarea Finlandei și Suediei la NATO” și răspunde „preocupărilor Turciei privind exporturile de arme și lupta împotriva terorismului”, a adăugat secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Aderarea Finlandei și Suediei la NATO va face Alianța „mai puternică și mai sigură”, a reacționat în cursul serii premierul britanic Boris Johnson.

Ankara nu a cerut concesii americanilor

Premierul suedez Magdalena Andersson a salutat decizia, afirmând că acordul Ankarei pentru aderarea Suediei şi Finlandei la NATO va consolida Alianţa Nord-Atlantică. „Angajamentul pentru aderarea deplină la NATO este, desigur, important pentru Suedia şi Finlanda, dar este şi un pas foarte important pentru NATO, deoarece ţările noastre vor fi furnizori de securitate în cadrul NATO”, a declarat ea.

Turcia nu a cerut americanilor concesii pentru a accepta intrarea Finlandei şi a Suediei în NATO, a asigurat marţi un înalt oficial de la Casa Albă. Acordul la care s-a ajuns privind extinderea alianţei militare va da „un impuls puternic” unităţii occidentale, a apreciat acest înalt oficial american, sub protecţia anonimatului, scrie RFI.

author avatar
Tudor Borcea
171 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger