Un „incident major” a fost declarat după ce două trenuri s-au ciocnit în Salisbury, în sud-vestul Angliei, mai multe persoane fiind rănite. Pasagerii relatează scene de groază.
Coliziunea a avut loc în apropiere de London Road și a implicat un tren al South Western și un tren al Great Western.
⚠️ Statement on this evening's incident, with @GWRHelp and @SW_Help : pic.twitter.com/JxfMqaWUCu
— Network Rail Wessex (@NetworkRailWssx) October 31, 2021
17 persoane, transportate la spital
Un mecanic de tren, care a rămas blocat, a fost îngrijit de paramedici. În total, 17 persoane au fost transportate la spital.
Latest reports on injuries, accident investigation and commuter delays in the #Salisbury train crash live on air with @SparksyOnRadio at breakfast here: https://t.co/Rsx4lRuDcF
Read the full story here: https://t.co/wpUjSxOQAP pic.twitter.com/bs4OWaogSy
— BBC Radio Devon (@BBCDevon) November 1, 2021
Accidentul a avut loc duminică, la ora 18:46 GMT, când un tren a lovit un obiect într-un tunel, iar al doilea tren s-a ciocnit apoi de acesta din cauza unor probleme de semnalizare.
Great Western Railway declarat că accidentul a implicat un tren care călătorește între Portsmouth și Bristol și un altul care călătorește de la gara Waterloo din Londra la Honiton.
Serviciul de pompieri și salvare din Dorset și Wiltshire au declarat că accidentul este declarat ca un „incident major”, aproximativ 50 de pompieri fiind prezenti la fața locului, relatează BBC.
La fața locului au fost trimise și elicoptere de poliție, de ambulanță și de pază de coastă.
Pasagerii au relatat scene de groază: luminile s-au oprit, șocul coliziunii i-a aruncat pe oameni prin vagoane, s-a creat busculadă și panică.
„Mai multe persoane au fost rănite dar, din fericire, nimeni nu a murit”, a declarat poliţia transporturi britanică.
Alte servicii feroviare , aproape de tunelul Fisherton din oraș, au fost oprite. Ministrul Transporturilor din Marea Britanie, Grant Shapps, a anunțat deschiderea unei anchete