Nemulțumit că țara europeană nu a crescut cheltuielile pentru apărare, președintele SUA a sugerat că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale.
Președintele american Donald Trump a declarat joi că Spania merită să fie „dată afară” din NATO din cauza cheltuielilor militare insuficiente, relatează AFP.
„Am avut un participant întârziat, acela a fost Spania”, a declarat președintele SUA în Biroul Oval, referindu-se la acordul din cadrul Alianței Atlantice de a se aloca 5% din PIB-ul țărilor membre cheltuielilor de apărare, potrivit Agerpres.
Declarațiile ce au urmat acestei concluzii au fost cele care au atras și mai mult atenția. „Nu au nicio scuză să nu o facă, dar nu este grav. Sincer, poate ar trebui să-i dați afară din NATO”, a spus liderul de la Casa Albă.
Trump on Spain: Maybe you should throw them out of NATO pic.twitter.com/kIItmatjEb
— Acyn (@Acyn) October 9, 2025
În tot acest context, ar fi de menționat că, în iunie, țările NATO s-au angajat în cursul summit-ului de la Haga să își crească substanțial cheltuielile militare, ceea ce fusese o „mare victorie” revendicată de Donald Trump.
Aliații au anunțat că vor aloca „cel puțin 3,5% din PIB” cheltuielilor militare și încă 1,5% securității în sens larg, cum ar fi „protecția infrastructurii critice” și apărarea „rețelelor”.
Mai mulți lideri europeni, inclusiv premierul spaniol Pedro Sanchez, au avertizat atunci că aceste niveluri ar fi dificil de atins. Acesta a invocat „flexibilități” pentru a evita atingerea obiectivului de 5%, o țintă pe care a considerat-o „nerezonabilă”.
De altfel, „Național” a scris, în iunie, despre poziționarea șefului Guvernului de la Madrid în această chestiune.
„La summitul NATO de la Haga, toți cei 32 de lideri, cu excepția unuia, au fost de acord să își majoreze cheltuielile de apărare la 5 % din PIB, așa cum a cerut Donald Trump.
Excepția a fost prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez. Insistența sa că 2,1% va fi suficient l-a înfuriat pe Trump care a afirmat că va face Spania să ”plătească dublu” prin măsuri comerciale.” Citiți mai multe AICI: Spania nu va scăpa de furia lui Trump
Cum ar putea fi „tradus” ?? Vreau premiul Nobel pentru pace, dar ma înarmez pentru război. Curat murdar, coane…Trump, vorba unui înaintaș de-al nostru.