AcasăȘTIRI EXTERNETripAdvisor recomandă reședința lui Boris Johnson ca un excelent bar de noapte

TripAdvisor recomandă reședința lui Boris Johnson ca un excelent bar de noapte

TripAdvisor recomandă reședința lui Boris Johnson ca un excelent bar de noapte

Petrecerile cu repetiție și stropite cu alcool de la reședința oficială a premierului Boris Johnson, în pline măsuri de restricții din cauza Covid-19, au provocat furia britanicilor dar și dezlănțuirea unor comentarii pline de umor pe TripAdvisor, site care adună părerile călătorilor.

Umorul britanic a supraviețuit pandemiei, mai ales că Marea Britanie a plătit un preț mare pentru Covid-19.

„Un loc grozav pentru o noapte discretă”

Cu „BoJo” ca organizator de petreceri, britanicii (și alții)s-au dezlănțuit pe TripAdvisor.

„M-am dus pe Downing Street după ce mi s-a spus la o benzinărie despre o petrecere rave care avea loc în grădină, la numărul 10. Brânzeturi fabuloase și vin din belșug”, a scris RookieEssex în ianuarie.

„Un loc grozav pentru o noapte discretă. Izolarea fonică este de top și nu ați fi ghicit că are loc o petrecere”, a notat carouselgirl1971 pe 9 decembrie.

Sau: „Toate băuturile la care te-ai aștepta de la un pub englezesc. (…) Clientela era prea îmbrăcată pentru un cadru atât de relaxat, dar asta s-a îmbunătățit peste noapte”, a remarcat un canadian din Toronto, în decembrie, scrie Le Parisien.

Acest site, care adună opinii și sfaturi turistice de la călători și consumatori despre orașe, restaurante bune și locuri de ieșire, este ultima găselniță pentru a-l face de râs pe Boris Johnson și gafele sale repetate, departe de etichetă și de reguli sanitare, chiar dacă Covid-19 l-a condus la terapie intensivă în aprilie 2020.

„BoJo” a fost nevoit să prezinte scuze reginei Elisabeta, după ce s-a aflat că, în timp ce regina pregătea funeraliile prințului Philip, personalul din 10 Downing Street a organizat o petrecere, pe 17 aprilie 2021.

Și nu a fost singura pentru Boris Johnson, care a multiplicat serile vesele de la reședința sa în plin lockdown, astfel încât laburiștii i-au cerut, în Parlament, să demisioneze.

Pregătindu-și apărarea, Johnson ar putea anunța interzicerea alcoolului la reședința sa, pentru a calma mania britanicilor, și ridicarea unor restricții sanitare.

author avatar
Tudor Borcea
161 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger