Praful s-a instalat după retragerea haotică a Statelor Unite din Afganistan. A început cu preziceri defectuoase ale longevității guvernului afgan (cel puțin 18 luni, s-a spus în aprilie) și s-a terminat cu un atac cu drone care a ucis afgani, inclusiv copii, pe care americanii erau atât de dornici să-i evacueze.
Deși a acumulat o mulțime de date despre Afganistan și a făcut cariere profitabile pentru o armată de analiști, antreprenori și „experți” asortați, Forța Internațională de Asistență în Securitate (ISAF) nu a reușit să-și înțeleagă nici inamicul, nici natura propriei intervenții.
Al Jazeera enumerează anumite concepții greșite despre criza afgană, pe care politicienii occidentali continuă să le răspândească.
„Al-Qaeda se întoarce”
Cu două zile înainte de căderea Kabulului, secretarul apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, a declarat că Afganistanul „se îndrepta spre război civil”, sugerând că istoria țării și natura fragmentată a mișcării talibane au însemnat că Al-Qaeda „probabil va reveni”.
De atunci, opiniile sale au fost repetate de fostul ambasador american Ryan Crocker, de senatorul republican Lindsey Graham și de numeroși alți comentatori și politicieni.
Astfel de declarații se bazează pe o înțelegere depășită a situației din Afganistan și din Orientul Mijlociu extins.
După 2001, Al-Qaeda a găsit un teren mai fertil în afara Afganistanului, în principal în locuri în care guvernarea a fost spulberată și resentimente locale create de invaziile SUA și campaniile de bombardament (Irak, Yemen, Libia) au crescut.
Prezența, mai degrabă decât absența, violenței SUA a fost cea care a creat sprijin pentru organizația teroristă. Între timp, grupuri mai extreme, precum ISIS-K, au înlocuit Al-Qaeda atât prin importanță, cât și prin capacitatea și dorința lor de a lovi pe teritoriul SUA.
În schimb, talibanii nu au arătat nicio înclinație de a lupta în afara granițelor afgane, în ciuda multor oportunități de a face acest lucru, și au colaborat tacit cu forțele americane împotriva ISIS în Afganistan.
“Talibanii sunt fragmentați”
Afirmația că talibanii sunt fragmentați este, de asemenea, o concepție greșită obișnuită. Făcând o paralelă inexactă între insurgența divizată a mujahedinilor împotriva ocupației sovietice din anii 1980 și talibani, această afirmație a fost făcută în mod repetat de-a lungul anilor, în special în timpul președinției Obama ca o scuză pentru a evita negocieri serioase.
În realitate, talibanii au funcționat de mulți ani ca o mișcare de insurgență coezivă, cu conducere consultativă și multiple centre de putere. Uneori au existat tensiuni interne și chiar violențe între ele, dar, în ansamblu, mișcarea a arătat capacitatea de a rezista acestor conflicte și de a rămâne intactă.
A demonstrat în mod clar această coeziune și disciplină internă anul trecut, prin aderarea la acordul său de pace cu Statele Unite: în conformitate cu promisiunile sale publice, a inițiat discuții cu guvernul afgan și atacurile sale asupra forțelor ISAF au scăzut.
“SUA s-au retras prea devreme”
De la victoria talibanilor, președintele american Joe Biden s-a confruntat cu un crescendo de critici din partea republicanilor și a aliaților precum Marea Britanie.
Administrația sa a fost acuzată că a trădat sacrificiile veteranilor americani și ale aliaților afgani, pentru că a scos trupele americane prea devreme și că nu a făcut retragerea „bazată pe condiții”.
„Retragerea prea grăbită” a început în realitate în 2014, când marea majoritate a forțelor ISAF au părăsit Afganistanul.
Cei 10.000-15.000 de militari rămași nu a avut niciodată capacitatea să instruiască o forță de securitate afgană capabilă să se apere singură vreme de șapte ani.
Biden merită critici pentru că nu a gestionat retragerea într-o manieră mai puțin haotică, dar calea cea mai probabilă pentru a realiza acest lucru ar fi fost să admită că SUA au fost înfrânte și să aranjeze un transfer de putere către o structură condusă de talibani în prealabil.
Cel mai bun lucru pe care îl poate face Occidentul în această etapă este să recunoască faptul că talibanii sunt puterea dominantă în Afganistan și să deblocheze activele înghețate ale statului afgan.
Sancțiunile și alte intervenții mai agresive nu vor ajuta cu nimic: cei 40 de ani de război în Afganistan sunt mărturia tragică a acestui fapt.
