AcasăȘTIRI EXTERNETransnistria şi Moldova, relaţie tot mai tensionată. Ce spun parlamentarii ruşi despre...

Transnistria şi Moldova, relaţie tot mai tensionată. Ce spun parlamentarii ruşi despre implicarea Moscovei

Congresul convocat la Tiraspol a votat, miercuri, o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, potrivit postărilor de pe canalele oficiale de Telegram ale regiunii.

„Cerem Consiliului Federaţiei şi Dumei de Stat a Rusiei să implementeze măsuri de protecţie a Transnistriei pe fondul presiunii sporite din partea Republicii Moldova”, se arată într-o rezoluţie adoptată de deputaţii locali.

Au chemat Rusia să-i apere

Iganatiev, ministrul de externe al regiunii separatiste, a explicat că regiunea transnistreană a cerut Federaţiei Ruse să „intensifice măsurile politice şi diplomatice” pentru soluţionarea situaţiei, în condiţiile în care Rusia este unul dintre mediatorii internaţionali în formatul „5 plus 2” de reglementare a conflictului pe care regiunea separatistă îl are de peste trei decenii cu Chişinăul.

El a subliniat că Transnistria face apel nu numai la Rusia, ci şi la alţi participanţi la procesul de negociere, precum şi la structurile internaţionale, inclusiv la ONU.

Cum au reacţionat ruşii?

Aleksei Cepa, prim-vicepreşedintele comisiei pentru afaceri internaţionale a Dumei de Stat, a precizat că apelul aleşilor transnistreni către parlamentarii ruşi implică, în primul rând, asistenţă economică.

El a precizat că nu este vorba de asistenţă militară.

„Suntem informaţi despre această situaţie într-o anumită măsură. Cred că se iau măsuri şi vor fi luate în continuare”, a adăugat parlamentarul.

Vladimir Putin se va adresa joi Consiliului Federaţiei cu discursul său anual în care îşi anunţă obiectivele şi trasează direcţiile politicii interne şi mai ales externe.

Înainte ca Tiraspolul să adopte rezoluţia de miercuri în care cere „protecţie”, dar vrea să rămână „suveran”, se specula că liderii separatişti din stânga Nistrului ar putea cere alipirea la Federaţia Rusă, pentru a-i face un joc lui Putin.

author avatar
Andrei Ștefan
219 afisari

2 COMENTARII

  1. Transnistria nu este Moldova ,mamaliga si saracia este moldova ,Tiraspol este 30 de ani in fata moldovanilor. lui Stefan

  2. Nu ne intereseaza, de abia mai dispare o coada de topor a mafiri colonialiste suauenato, maiasandu. O putoare

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger