AcasăȘTIRI EXTERNETragedie în Nepal. Un avion cu 72 de pasageri la bord s-a...

Tragedie în Nepal. Un avion cu 72 de pasageri la bord s-a prăbușit în munți – VIDEO

Un avion al companiei Yeti Airlines cu 72 de persoane la bord s-a prăbușit duminică în centrul Nepalului, a anunțat compania. Aeronava s-a prăbușit între aeroportul vechi și cel nou din Pokhara, la 200 km de capitala Kathmandu.

UPDATE. 12.31. Cel puțin 67 de persoane au murit în urma prăbușirii duminică, în Nepal, a unui avion al companiei Yeti Airlines care transporta 72 de persoane. Autoritățile spun că există „câțiva” supraviețuitori

UPDATE 10.50. Cel puțin 40 de persoane au fost ucise duminică în urma prăbușirii unui zbor intern la Pokhara, în Nepal, a anunțat un oficial al autorității aeronautice, în cel mai grav accident din ultimii aproape cinci ani din mica țară himalayană.

„Sunt 68 de pasageri la bord și patru membri ai echipajului, salvatorii sunt pe drum, nu știm deocamdată dacă există supraviețuitori”, a declarat anterior Sudarshan Bartaula, purtător de cuvânt al Yeti Airlines.

Deocamdată, 16 cadavre au fost recuperate

Carlinga era în flăcări, iar salvatorii încercau să stingă focul, a declarat Gurudutta Dhakal, un oficial local.

53 de nepalezi, 5 indieni, 4 ruși, un irlandez, 2 coreeni, un argentinian și un cetățean francez se aflau la bord, a precizat autoritatea aeroportuară.

Potrivit televiziunii de stat nepaleze, mai multe cadavre au fost găsite la locul prăbușirii aparatului. Până în prezent, au fost recuperate 16 cadavre. Tragicul accident a avut loc întro zonă muntoasă, cu vreme schimbătoare care reduce vizibilitatea.

Avionul bimotor ATR 72 era operat de Yeti Airlines și zbura din Kathmandu, capitala țării himalayene, a declarat un oficial al aeroportului. După aflarea veștii accidentului, primul ministru, Pushpa Kamal Dahal, a convocat o ședință de urgență a cabinetului.

Avionul avea o vechime de 15 ani, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor FlightRadar24. ATR72 este un avion bimotor cu turbopropulsie utilizat pe scară largă, fabricat de o societate mixtă a Airbus și a companiei italiene Leonardo. Yeti Airlines are o flotă de șase avioane ATR72-500, potrivit site-ului său.

https://www.youtube.com/watch?v=rAmQDJihXcY

Lipsa infrastructurii de siguranță

Aeroportul din Pokhara, construit cu ajutorul Chinei, a fost inaugurat în urmă cu doar 15 zile. Pokhara este un centru turistic din Nepal.

Industria aviatică din Nepal a cunoscut o dezvoltare în ultimii ani, transportând bunuri și persoane în zone greu accesibile, precum și drumeți și alpiniști străini.

Dar a suferit din cauza lipsei de siguranță din cauza unei instruiri și a unei întrețineri inadecvate. Uniunea Europeană a interzis accesul tuturor transportatorilor nepalezi în spațiul său aerian din motive de siguranță.

Operatorii de aeronave susțin că Nepalul nu dispune de infrastructura necesară pentru o prognoză meteo precisă, în special în zonele îndepărtate, cu un teren muntos accidentat, unde au avut loc accidente fatale în trecut.

author avatar
Tudor Borcea
239 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger