AcasăȘTIRI EXTERNETragedie în Forţele americane: un avion s-a PRĂBUŞIT. Au murit!

Tragedie în Forţele americane: un avion s-a PRĂBUŞIT. Au murit!

US NavyTragedie în Forţele americane: un avion s-a PRĂBUŞIT. Au murit!

Din păcate, Forţele americane se confruntă cu o tragedie. Un accident de avion a avut loc, vineri, în Alabama. Doi oameni au murit.

Aparatul de zbor aparţinea celor de la US Navy. Cei doi piloţi şi-au pierdut viaţa după ce un avion al Forţelor navale americane s-a prăbuşit vineri în Alabama, au anunţat oficialii americani.

Avionul de antrenament T-6B Texan II s-a prăbuşit în oraşul Foley provocând moartea ambilor membri ai echipajului, a declarat purtătorul de cuvânt al Forţelor navale, Zach Harrell, precizând că incidentul este investigat.

Biroul local al şerifului din comitatul Baldwin a postat pe Twitter că avionul s-a prăbuşit în apropierea unei şcoli şi că o casă a fost incendiată.

Accidentul vine în contextul frământărilor din NATO

NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan şi trebuie să decidă dacă va părăsi ţara, riscând astfel ca aceasta să devină un rai al teroriştilor internaţionali, sau să rămână, a declarat vineri secretarul general al alianţei Jens Stoltenberg în videoconferinţa cu cei 30 de miniştri ai apărării din statele membre.

Stoltenberg a afirmat că a rămâne în Afganistan riscă să continue o misiune care a durat aproape două decenii, iar lupta împotriva talibanilor va deveni mai intensă. „Aceasta este o dilemă cu care ne vom confrunta ca alianţă”, a afirmat secretarul general al organizaţiei.

Miniştrii s-au întâlnit pentru a discuta despre viitorul Alianţei în Afganistan, în contextul în care negocierile de pace intra-afgane continuă, iar SUA intenţionează să se retragă, conform Agerpres.

SUA ar urma să se retragă după ce talibanii se vor fi angajat să respecte încetarea focului şi să respecte acordurile încheiate în cadrul negocierilor de pace actuale, ceea ce ar însemna că o retragere completă nu ar avea loc înainte de sfârşitul lunii aprilie 2021.

author avatar
Andrei Ștefan
191 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger