Cauta

Tragedie aviatică în nordul Greciei. Un avion a luat foc și s-a prăbușit. NU există supraviețuitori – FOTO&VIDEO

Tragedie aviatică în nordul Greciei. Un avion a luat foc și s-a prăbușit. NU există supraviețuitori – FOTO&VIDEO - Ziarul National

Tragedie aviatică în nordul Greciei. Un avion a luat foc și s-a prăbușit. NU există supraviețuitori - FOTO&VIDEO / foto: Twitter @JostoMaffeo

Un avion cargo s-a prăbuşit, sâmbătă seară, în jurul orei 22:45, în nordul Greciei. Martorii au văzut avionul în flăcări în apropierea oraşului Paleochori Kavala.

„La orele 22.45 am fost surprins de zgomotul unui motor de avion. Am ieşit afară şi am văzut un avion în flăcări”, a declarat Giorgos Archontopoulos la televiziunea publică ERT.

Un avion cargo ucrainean s-a prăbuşit

Avionul, un Antonov An-12 a decolat în timpul zilei de sâmbătă din oraşul sârb Nis. Acesta se îndrepta spre Amman, capitala Iordaniei.

Pilotul ar fi cerut permisiunea de a ateriza de urgenţă în Kavala, nord-estul Greciei, din cauza unor probleme la motor, potrivit aerotelegraph.com.

Potrivit autorităţilor locale greceşti, peste 15 pompieri cu 7 utilaje de stingere a incendiilor s-au îndreptat spre locul accidentului, în apropierea satului Paleochori, o zonă nelocuită la aproximativ 40 de kilometri de aeroport.

La bord se aflau 8 persoane

Toate cele opt persoane aflate la bordul avionului au murit. Încă nu se ştie exact ce marfă transporta avionul.

Diverse publicaţii au susţinut că ar fi fost încărcat cu 12 tone de arme şi muniţie pentru Ucraina, mai ales că martorii au auzit mai multe explozii după accident. Nici pompierii nu s-au putut apropia de aeronavă atunci când au ajuns la faţa locului din cauza exploziilor.

Poliţia le-a cerut jurnaliştilor din apropierea accidentului să poarte măşti, mai scrie AFP.

Ultimele stiri

  • VIDEO Urs în parcarea mall-ului din Brașov: apariție neașteptată și reacția autorităților
  • Încă o săptămână fără apă în Prahova! Criza apei se transformă în criză sanitară?
  • Economia Germaniei, în cădere liberă. Se apropie dezindustrializarea Europei?
  • Nicușor Dan, președintele oricui. Dar nu al românilor
  • Aurul Italiei, „proprietate a poporului”
  • Adrian Pleșca, legenda Timpuri Noi și Partizan, a murit la 64 de ani
  • Alege ce citești
  • Negocierile de pace, ecuație încâlcită
  • România, defăimată, judecată și condamnată de Tribunalul USR
  • Soluția PSD pentru primăriile înglodate în datorii: Concedieri colective și vânzarea patrimoniului
  • Exit mobile version