Cauta

Tovarășul Lenin țopăie în mausoleu: America și Occidentul au dezghețat comunismul

Burghez la origine și cu servitori în casă, Vladimir Ilici a fost un  tâlhar de țară mare, iar  implantarea bolșevismului  s-a făcut cu banii SUA și Europei.Mai târziu, Stalin a anunțat Occidentul că oferă carne de tun pentru a-l înfrânge pe Hitler, pentru că era evident  pentru toată lumea că Germania nu poate pierde decât dacă i se extermină populația –  fizic. Drept răsplată, a primit jumătate de Europă. Suntem în 2020,  doctrinele Führer –ului sunt istorie, URSS aidoma, dar cum naiba se face că  năravul comunismului renaște într-un continent care are de gând să-și renege trecutul și să-l înlocuiască cu noua miliție anti-democratică provenită de pe malul celălalt al Atlanticului?

Tirania de stânga a pus stăpânire pe Statele Aiurite ale Americii: așadar  cum e posibil ca modelul democrației mondiale să se prăbușească în nici trei săptămâni după moartea unui infractor? Că e om și el, că n-a ucis pe nimeni – se încadrează în corectitudinea politică, dar la fel de adevărat  este că la americani justiția merge pe probe, iar aici răposatul Floyd s-a încadrat perfect. Rasismul e un pretext, legendele marxiste au înlocuit bunul simț, cete de golani afro-americani ies cu plasme și ceasuri Rolex din magazine –dreptate pentru toți! Cu sute de mii au murit negri în Africa sub jugul dictaturilor mai vechi și mai noi. Sclavagismul a fost abolit în Statele Unite în 1865, nimeni n-a îndrăznit până acum să modifice Constituția acestei țări, dar se vede treaba că într-acolo se îndreaptă lucrurile. Masacrele din ultimii ani de pe continentul african,copiii uciși în Siria (să-i pomenească cuplul  Putin-Erdogan),  țara în  care oamenii aveau drept la un bec pe lună (Coreea de Nord), inteligența Rusiei strivită de același Putin, frica americanilor de China, Occidentul rânjind post-covid, himera est-europenilor pentru un viață mai bună – toate astea se încurcă  acum într-o pânză de păianjen: rasă în loc de clasă, un comunism pe invers, de generație nouă. Statuia lui Churchill a fost mânjită – rasist și el. Alte ale unor personaje istorice au fost dărâmate și batjocorite în mai multe țări.  Opt volume are biografia acestui om politic superactiv care vorbea despre „Cortina de Fier” încă din 1946, prefera discursurile(adesea auto-ironice, inclusiv cele memorabile –  vom lupta pe plaje, “dar cu ce naiba vom lupta”), pictura, șampania Pol Roger și whiskey-ul Jonhny Walker Red Label. I-a scos (pe jumătate) dragostea de comunism din capul lui Roosevelt la conferința de la  Yalta, că altfel Londra devenea gubernie rusească. Urmașii lui  Winston Churchill au fost Margaret Tatcher, Francois Mitterrand și Helmut Kohl. Niciunul dintre ei, politicieni pur sânge,  n-au fost de teapa lui Trump, Biden, birocraților de la  Bruxelles, Putin și Xi Jinping. Pe când picamerele și vopselele pe soclul și amintirea lor?

Ultimele stiri

  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Exit mobile version