“Am discutat cu fiecare şef al poliţiei din fiecare oraş unde au avut loc violenţe importante şi toţi au identificat ANTIFA drept cea care pregăteşte declanşarea violenţelor”, a declarat William Barr, precizând că Departamentul Justiţiei va monitoriza această mișcare de extremă stângă.
”Ei umblă prin toată ţara. Ştim oameni care zboară peste tot în ţară. Vedem achiziţii de arme pe care le fac pentru utilizarea la aceste revolte. De aceea îi urmărim”, a mai spus el. De asemenea, procurorul general al SUA a explicat că există o poveste falsă în Statele Unite conform căreia negrii neînarmați sunt frecvent atacați de ofițeri de poliție albi: „Cred că narațiunea că poliția se confruntă cu o epidemie de împușcare a bărbaților negri neînarmați este pur și simplu o narațiune falsă. Instituţiile noastre au fost reformate în ultimii 60 de ani şi, dacă a fost inclus ceva în acestea, este o înclinaţie către nediscriminare”.
Președintele Donald Trump a fost un critic deschis al ANTIFA, susținând că este „un grup de ură care a incitat la violențe” pe tot cuprinsul Americii. Dar Anti-Fascist Action este doar o deghizare anti fascistă sub care se ascunde o grupare violentă de extremă stângă comunistă îndreptată împotriva oricărei entități statale, libertății constituționale și ordinii sociale. Organizația practică terorismul social intern, ajutată de tovarășii nihiliști -și la fel de violenți – de la Black Lives Matters (BLM). Ambele grupări au agende radicale, au provocat anarhie și jafuri pe străzile orașelor americane. La Convenția Democrată, cu Joe Biden în frunte, nici măcar nu s-au pomenit aceste fapte extrem de grave, nemaiîntâlnite în
SUA din anii 1960. ANTIFA poartă două steaguri: roșu (comunist) și negru (anarhist). Printre donatorii care îi finanțează pe noii teroriști urbani se numără Fundația Ford, Consiliul Central al Muncii din San Francisco, Universitatea din Bowling Green sau Federația Profesorilor din Detroit și din California. În luna iunie, când protestele din Statele Unite s-au radicalizat, tot mai multe voci -politicieni, inflenceri, editorialiști sau comentatori de presă – au acuzat că în spatele acţiunilor de stradă ar sta miliardarul George Soros, care prin grupurile sale financiare ar fi alimentat ANTIFA și BLM cu granturi de milioane de dolari.