Moștenitor al unei dinastii de antreprenori farmaceutici, Antonis Schwarz este milionar. Și vrea ca următorul guvern german să-l taxeze mai mult.
Acest filantrop în vârstă de 30 de ani a lansat inițiativa „Taxează-mă acum!” în această vară, dornic să facă justiția socială una dintre provocările alegerilor legislative din 26 septembrie.
Susținător al campaniei formațiunilor ecologice, inclusiv cu bani – a făcut o donație de 500.000 de euro – Antonis Schwarz investește de câțiva ani în economia socială și solidară și este îngrijorat de „inegalitățile de bogăție foarte mari” din Germania, a explicat el într-un interviu acordat ZDF.
După cei 16 ani de putere ai cancelarului Angelei Merkel, 1% din populația țării concentrează aproximativ 35% din avere, potrivit unui studiu al Institutului Economic German (DIW). Calvarul pandemiei a înrăutățit apelurile pentru o mai mare redistribuire.
Pe lângă stânga radicală Die Linke, Partidul Social Democrat (SPD), care conduce sondajele, și Verzii sunt în favoarea returnării unui impozit pe avere, abolit în 1997, sau a unei reforme a taxei pe proprietăți.
SPD și Verzii doresc, de asemenea, o reevaluare a salariului minim, de la 9,60 euro pe oră în prezent, la 12 euro pentru a ajuta la corectarea celuilalt defect al miracolului economic german: salarii relativ mici și precaritate pe piața muncii.
Reducerea duratei și noile condiții de plată a asistenței sociale au împins mii de șomeri spre sistemul de „mini-locuri de muncă”, prost plătite (450 de euro pe lună cu doar 20% din contribuțiile sociale plătite de către angajator).
Numărul acestora a crescut cu 43% din 2003 până în 2019, ajungând la 7,6 milioane de lucrători dintr-o populație activă de 42 de milioane de oameni.
În același timp, Germania, a cărei rată a șomajului era încă peste 11% în 2005, a revenit la ocuparea forței de muncă aproape completă.
Însă aproape una din șase persoane (15,8%) trăiește sub pragul de risc de sărăcie (1.040 euro pe lună), conform datelor unui studiu recent coordonat de institutul național de statistici Destatis. Această proporție era puțin sub 11% la sfârșitul anilor 1990.
Și oricine cade sub pragul sărăciei va fi mai greu să iasă: proporția persoanelor „permanent” amenințate de sărăcie este de două ori mai mare decât în 1998.
