AcasăȘTIRI EXTERNETaxarea corporațiilor, firimituri de la masa bogaților

Taxarea corporațiilor, firimituri de la masa bogaților

Deși miniștrii de finanțe din țările G7 au anunțat un acord „istoric” cu privire la o rată minimă de impozitare globală pentru multinaționale, implementarea nu este încă câștigată.

Ministrul german de finanțe Olaf Scholz a lăudat “vești foarte bune pentru justiție și impozitul de solidaritate și vești proaste pentru paradisurile fiscale din întreaga lume”.

Euforia a fost împărtășită și de Janet Yellen: pentru secretarul trezoreriei SUA „acest impozit minim global va pune capăt cursei scăderii fiscalităţii pentru companii”.

Mai temperat, ministrul britanic de finanțe Rishi Sunak, a explicat  că „trebuie totuși să mergem  și la G20(în iulie, în Italia) și să găsim un acord cu un grup mai mare de țări, așa că este dificil de spus când se va ajunge la un acord final”.

Realitatea este că visteriile țărilor au fost golite de pandemie, iar corporațiile au beneficiat în mod deosebit de criză.

De exemplu, o filială din Irlanda a Microsoft a obținut un câștig de 315 miliarde USD anul trecut, fără să plătească niciun impozit pe profit, deoarece este înregistrată fiscal în Insulele Bermude, unde nu sunt percepute taxe, notează The Guardian.

Acordul anunţat sâmbătă evocă un impozit minim de 15% care se va aplica societăţilor în fiecare ţară unde operează, obiectivul fiind de a taxa multinaţionalele acolo unde realizează profitul şi nu doar unde sunt înregistrate.

Reforma vizează  în special marile companii tehnologice, adesea americane, care plătesc la fisc sume derizorii în ciuda profiturilor uriașe, fiind domiciliate în țări în care rata impozitului pe profit este foarte mică sau nu există.

Astfel, Irlanda, cu o rată de 12,5%, a atras sediul european al multor companii multinaționale precum Google, Facebook, Airbnb, Pfizer etc.

Totuşi, comunicatul G7 nu precizează dacă statele care au impus deja o taxă companiilor-gigant din sfera digitală, cum sunt Marea Britanie, Franța, Italia sau Spania, ar urma să renunţe la aceasta pentru a aplica noul impozit.

“Nu este corect”

Noile rate de impozitare nu sperie marile companii tehnologice –  vicepreşedintele Facebook pentru afaceri globale şi comunicaţii, Nick Clegg, a salutat acordul G7: „Vrem ca procesul de reformă fiscală pe plan internaţional să aibă succes şi recunoaştem că acest lucru ar putea însemna ca Facebook să plătească taxe mai mari şi în locuri diferite”.

Stabilirea unei cote minime globale a impozitului pe profit de doar 15% este mult prea mică, a reacționat confederaţia caritabilă Oxfam.

Este absurd ca G7 să pretindă că revizuieşte sistemul fiscal global prin crearea unui impozit global minim pe profitul companiilor care este similar nivelului scăzut de fiscalitate practicat de paradisuri fiscale ca Irlanda, Elveţia sau Singapore.

“Au pus ştacheta atât de jos încât companiile pot să păşească pur şi simplu peste ea. Oprirea exploziei de inegalitate provocată de Covid-19 şi combaterea crizei climatice vor fi imposibile dacă marile corporaţii vor continua să nu plătească practic impozite. Nu este corect.G7 nu se poate aştepta ca majoritatea ţărilor lumii să accepte firimituri de la masa lor”, a declarat Gabriela Bucher, directorul Oxfam.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
246 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger