În 2015, Angela Merkel a pronunțat trei cuvinte care au schimbat politicile Germaniei și UE în fața fluxului migrator: „Wir schaffen das!” (Putem face asta!). Numai că socotelile lui “Mutti” nu se mai potrivesc acum, după cum nici Occidentul nu a reușit să rezolve criza umanitară.
Merkel cu greu ar fi putut anticipa puterea pe care declarația ei o va avea atât în țară, cât și în străinătate: peste un milion de refugiați a primit Germania în acel an, un fenomen(experiment?) social care a creat multe probleme și a însemnat costuri de 87 de miliarde de euro. Mulți germani l-au văzut ca o șansă la răscumpărare, o ocazie de a demonstra că au învățat din trecut și de a arăta lumii bunătatea țării lor. Dar pentru alții, politica lui Merkel în fața ușilor deschise a fost o trădare a „Volkului” german , o emoție de care a profitat extrema dreaptă a țării, oferind Alternativei neofasciste pentru Germania (AfD) un nou contract.
Criticii lui Merkel spun că nu numai că a deschis ușa parlamentului german către extremiștii de dreapta, ci și a împărțit Europa, deoarece majoritatea celorlalte țări ale UE au refuzat să urmeze exemplul Berlinului în timpul crizei refugiaților, diviziuni care persistă până în prezent. O așteptare ca refugiații să se „integreze” a stat la baza declarației lui Merkel. Astăzi, prezicerea ei este la fel de controversată ca și angajamentul în sine. Integrarea este un concept cețos, fără o definiție precisă. “Ar fi suficient să înveți să vorbești germana sau ar trebui refugiații(sunt 1,8 milioane în prezent) să devină germani?”, se întreabă The Economist.
Piața muncii(ieftine) este bilanțul încurajării migrației – peste jumătate din imigranții care lucrează au de fapt munci necalificate, deși în țara lor de origine mai bine de 80% erau calificați. Alți 460.000 caută un job iar aproximativ 10.000 studiază la o universitate. Deși publicul german i-a salutat inițial pe refugiați, situația s-a degradat rapid și reacția politică nu a așteptat prea mult. AfD a trecut de la 4% la urne în 2015 la 18% în 2018. Partidul a scăzut de atunci la 10%, dar rămâne cel mai mare partid de opoziție din Bundestag. Privind în urmă, Merkel, care intenționează să se retragă din politică atunci când actualul său mandat de cancelar se încheie anul viitor, a declarat recent că angajamentul ei din 2015 „și-a luat o viață proprie”.
Totuși, ceva s-a schimbat: “Mutti” a renunțat la „Wir schaffen das” și acum este hotărâtă se prevină repetarea crizei migrației, pe motiv că „2020 nu este 2015”. Declarațiile îl privesc direct pe Recep Erdogan, care a anunţat pe 29 februarie că graniţa Turciei cu UE este deschisă pentru migranţi, provocând reacții extrem de nervoase la Bruxelles. Germania nu mai poate primi un nou val de refugiați, Merkel știe că își joacă autoritatea dacă nu ține sub control migrația. Mai ales că a intervenit o altă criză, mai problematică – pandemia de coronavirus – iar liderii europeni se tem că migranții ar putea duce la o răspândire necontrolată a maladiei.
Cimitirul refugiaților și debarcarea pe Lampedusa
Pietrele funerale marcate cu numere identitate sunt tot ceea ce rămâne din sutele de migranți care au încercat să ajungă în Europa, dar au fost uciși după ce bărcile lor s-au scufundat într-un lac turcesc. Lacul Van, situat în estul țării, face parte din ruta plină de pericole pentru afgani, pakistanezi sau sirieni care caută o viață mai bună pe continentul european, mai precis în Grecia.
O călătorie mortală – înainte de a ajunge la lac, oamenii trebuie să evite punctele de control turcești din apropierea Iranului și să traverseze regiuni muntoase – sătenii descoperă adesea trupuri înghețate după ce zăpada se topește. Cei care supraviețuiesc sunt trimiși în tabere de refugiați arhipline de pe insula grecească Lesbos. În decembrie și în iunie s-au scufundat două bărci cu 68 de persoane la bord. În provincia Van, au fost amenajate două cimitire pentru îngroparea migranților care nu au putut fi identificați. Într-unul erau morminte proaspăt săpate, în așteptarea următoarelor victime. Acordul UE-Turcia din 2016 prevede ca Ankara să prevină migraţia ilegală spre blocul comunitar. În schimb, UE a promis şase miliarde de euro pentru îngrijirea refugiaţilor sirieni din Turcia – numărul lor a ajuns la 4 milioane.
De asemenea, insula italiană Lampedusa este o altă destinație nevralgică a migrației clandestine: ultima invazie a adus peste 450 de oameni – salvați de paza de coastă de pe nava „Louise Michel”, închiriată de artistul stradal Banksy – care au fost duşi la un centru de primire unde se aflau deja alţi circa 1000 de refugiaţi. Totalul depăşeşte cu mult capacitatea maximă, a declarat primarul din Lampedusa, Toto Martello, avertizând că insula nu mai poate face faţă situaţiei şi “fie guvernul ia decizii imediate, fie toată insula va intra în grevă” – o situație „insuportabilă”.
