Suprataxarea corporațiilor, Mission Impossible!

Reuniunea liderilor G20, care a avut loc la Roma într-un climat de încordare politică și nemulțumire civică, a prilejuit lansarea publică a ideei de impozitare separată pentru marile corporații. În fapt, suprataxarea multinaționalelor, vânturată prin România de PSD încă de acum trei ani, este văzută de mulți ca o supapă pentru eliberarea tensiunilor sociale și nicidecum ca o soluție economică viabilă.

Sistemul fiscal global se pregătește să cunoască prima revizuire majoră din ultimele decenii. Intenția există, dar ea mai trebuie și pusă în practică și aici apar primele piedici.

Câți bani „pierd” multinaționalele

Potrivit calculelor făcute de G20, marile multinaționale vor fi forțate să plătească anual taxe suplimentare în valoare de aproximativ 150 de miliarde de dolari. Joe Biden și Emmanuel Macron, cei mai puternici lideri din G20, au aprobat propunerile chiar din prima zi a summitului de la Roma, semn că planul era creionat de mai multă vreme.

Suprataxarea corporațiilor este rezultatul negocierilor politice purtate la cel mai înalt nivel de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). De-a lungul ultimilor ani, SUA s-au opus vehement unei asemenea măsuri; după ce Paris, Roma și Londra au adoptat noi taxe digitale impuse industriei IT (și care vizează Google și Facebook), Washingtonul a amenințat UE cu un adevărat război comercial

Ce presupune acordul de la Roma

Acordul semnat la Roma de liderii G20 nu este altceva, în momentul de față, decât o propunere ce așteaptă și trebuie să fie implementată.

Pilonul unu al acordului permite guvernelor naționale să impoziteze primele 100 de companii din lume (trecute de un anumit prag al cifrei de afaceri) în baza operațiunilor desfășurate în fiecare țară. Pentru a ajunge pe „Black List”, corporațiile trebuie să aibă o marjă de profit de cel puțin 10% și un venit anual de minimum 20 de miliarde de dolari.

Scopul urmărit este acela de a redistribui profiturile multinaționalelor în țările în care firmele de acest gen câștigă averi de pe urma sistemul fiscal actual, care le permite să repatrieze banii acumulați pe piețele lor de origine.

Dacă totul decurge în regulă, planul ar trebui să intre în vigoare în 2023, cu 130 de țări beneficiare ale suprataxării corporațiilor.

A doua componentă a acordului semnat la Roma prevede că statele implicate vor fi de acord cu impunerea unui impozit corporativ minim de 15% la nivel global. În felul acesta, firmele multinaționale nu vor mai putea profita de paradisurile fiscale care le oferă în prezent impozite reduse. Când guvernele își vor actualiza cotele naționale de impozitare, este de așteptat să se genereze venituri fiscale anuale de 150 de miliarde de dolari (la nivel global).

Totul depinde de Congresul SUA

Toată lumea este mulțumită de înțelegerea de la Roma? Nu chiar, ar fi răspunsul corect. La fel ca în orice negociere, și în cadrul G20 unele țări au trebuit să facă compromisuri. De exemplu, Franța, Marea Britanie și Italia, state care au adoptat propriile taxe digitale interne, au acceptat să retragă aceste impozite de îndată ce Acordul va intra în vigoare. Pe de altă parte, SUA se văd obligate să accepte ca o parte din veniturile fiscale generate de impozitarea giganților BigTech (firme americane, atenție!) să ajungă la alte țări. În mod cert, acest lucru nu va cădea tocmai bine unor membrii ai Congresului.

Și aici cade „bomba”! Pentru ca acordul să fie implementat, el trebuie aprobat mai întâi de Senatul SUA. Conform legislației americane, Camera Senatului trebuie să aprobe acordul cu o majoritate de două treimi, deoarece acesta atunge atingere tratatelor internaționale în vigoare! Iar în prezent, democrații nu au voturile necesare în Senat. Dacă parlamentarii americani nu trec acordul fiscal global prin votul Congresului, nimeni nu știe ce soartă va avea înțelegerea de la Roma.

O altă durere de cap implică taxele pentru serviciile digitale impuse în unele țări europene. Aceste taxe fac parte dintr-un acord separat care prevede că ele vor fi returnate, în cele din urmă, dar numai atunci când se încheie o tranzacție globală finală, inclusiv cu participarea Americii. Or, dacă Washingtonul nu poate obține votul Congresului, cade tot acordul, iar statele europene în mod cert nu vor mai anula (și returna) impozitele interne.

Va urma un joc extrem de interesant, în care fiecare tabără – UE și SUA – așteaptă să vadă cine clipește mai întâi în ceea ce privește fie trecerea acordului fiscal global pe plan intern, fie anularea impozitelor digitale unilaterale.