AcasăȘTIRI EXTERNESupercalculatoarele Chinei, un atu militar de care se teme Pentagonul

Supercalculatoarele Chinei, un atu militar de care se teme Pentagonul

Supercalculatoarele Chinei, un atu militar de care se teme Pentagonul

Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că aceste mașini vor ajuta Beijingul să surclaseze armele americane.

Relația explozivă a lui Donald Trump cu China nu s-a detensionat odată cu venirea la Casa Albă a lui Joe Biden. Sectorul noilor tehnologii, în special, continuă să fie în vizorul Statelor Unite.

Ultima dovadă în acest sens: luna aceasta, secretarul american pentru Comerț, Gina Raimondo, a înscris pe lista neagră șapte organizații chineze specializate în domeniul supercomputerelor, și care, potrivit Washingtonului, sunt legate de autoritățile militare chineze.

Lista neagră a lui Biden

Pe lista neagră a SUA se află și compania care administrează Sunway TaihuLight, care a fost un timp cel mai puternic computer de pe planetă.

Aceste mașini super-puternice permit efectuarea unor calcule extrem de complexe, esențiale pentru multe industrii – inclusiv militare.

Din acest motiv, oficial, Statele Unite au impus sancțiuni acestor companii, dar acestea ar putea, de asemenea, să limiteze dorința Beijingului de a obține autosuficiența în domeniul microprocesorilor.

Vitale pentru armele nucleare și hipersonice

„Capacitățile de calcul ale supercomputerelor sunt vitale pentru dezvoltarea multor – dacă nu a tuturor – arme și sisteme de securitate naționale moderne, între care  arme nucleare și hipersonice”, a declarat Gina Raimondo într-o conferință de presă.

Pentagonul se teme că Armata Populară de Eliberare (armata Chinei) ar putea, prin intermediul organizațiilor vizate de sancțiuni, să se bazeze pe tehnologii avansate, în special pe cele americane, pentru a ajunge din urmă tehnologia militară a Statelor Unite.

Gina Raimondo a spus, în timpul conferinței de presă, că va face „tot posibilul pentru a împiedica China să folosească tehnologiile americane pentru a sprijini eforturile ei de modernizare militară”.

Prin urmare, companiilor americane li se interzice să vândă orice către companiile aflate pe această „entity list”, fără a obține autorizația prealabilă din partea guvernului.

Această listă nu complică doar relațiile companiilor în cauză cu Statele Unite. De exemplu, producătorii taiwanezi de semiconductori Alchip și TSMC au anunțat deja că vor înceta să lucreze cu Phytium, una dintre firmele de pe lista neagră americană, scrie Slate.

Phytium dezvoltă unități centrale de procesare pentru utilizare în supercomputere, precum și dispozitive de calcul personal și este una dintre companiile aflate în centrul campaniei Chinei de consolidare a autonomiei sale vizavi de componentele-cheie ale cipurilor.

În special măsurile împotriva tehnologiei dezvoltării rachetelor hipersonice se află în spatele acestor sancțiuni.

Armele hipersonice reprezintă ultima marotă a armatelor marilor puteri. Rusia, SUA și China, în special, văd aceste arme ca pe un avantaj deciziv în conflictele moderne, în special datorită vitezelor extrem de mari la care zboară, ceea ce le permite, cel puțin în teorie, să fie de nedetectat de sistemele antirachetă.

 

author avatar
Tudor Borcea
450 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger