„Zero probleme cu vecinii” a fost odată mantra călăuzitoare a politicii externe a președintelui Recep Erdogan. Dar vremurile s-au schimbat: acum, “Sultanul” își provoacă rivalii și aliații tradiționali, folosindu-și puterea militară pentru a-și atinge obiectivele.
Numai în ultimul an, Turcia și-a enervat vecinii – și deseori a sfidat Rusia, Europa și Statele Unite – să organizeze două operațiuni militare în Siria, să desfășoare comandouri în Irak, să schimbe cursul războiului din Libia și să trimită nave de război pentru a vâna hidrocarburi în apele revendicate de Grecia și Cipru. În conflictul în desfășurare din Nagorno-Karabah, Turcia(care nu are legături diplomatice cu Armenia) ar fi trimis mercenari sirieni și avioane de luptă în sprijinul Azerbaidjanului. Erdogan neagă, dar a respins un apel de încetare a focului din partea Grupului Minsk, un organism de arbitraj din care face parte și Turcia, notează politico.eu. Amenințările cu sancțiuni din partea UE cu privire la jocul puterii Turciei în Libia și Marea Mediterană s-au dovedit până acum în mare parte goale. Ankara a reușit, de asemenea, să evite sancțiunile pe care Statele Unite au spus că le vor impune după achiziționarea sistemului de rachete rusești S-400 conceput pentru a doborî avioanele NATO. Rămâne de actualitate amenințarea lui Erdogan de a “deschide porțile” către Europa pentru milioanele de refugiați pe care îi găzduiește. „Turciei i s-a spus de multă vreme că este indispensabilă Occidentului, alimentând un complex de superioritate”, a spus Salih Bicakci, profesor de relații internaționale la Universitatea Kadir Has din Istanbul.
De la zero probleme la zero prieteni
Trupele turcești sunt prezente acum în cel puțin nouă țări, din Irak până în Somalia, în Ciprul de Nord, nerecunoscut international, și operează o bază mare în Qatar. Turcia controlează, de asemenea, zone de teritoriu din nordul Siriei în urma unei serii de incursiuni transfrontaliere.Timp de decenii, perspectivele orientate spre Occident ale Turciei au aderat în mare măsură la prescripția fondatorului republicii moderne, Mustafa Kemal Atatürk, despre „pacea acasă, pacea în lume”. În prima jumătate a celor 17 ani de guvernare, Erdoğan a început să construiască legături comerciale și diplomatice în întreaga regiune cu sloganul „zero probleme cu vecinii”. Dar retragerea SUA din Orientul Mijlociu și lipsa unui front unificat din partea UE au deschis un gol în care Turcia se poate afirma cu mai multă forță. Acest lucru a declanșat nemulțumirea Rusiei, care își susține interesele în Siria și Libia, dar și a Egiptului, care a încheiat un acord de delimitare a frontierelor maritime cu Grecia și Italia, văzut de Turcia drept o amenințare pentru planurile sale expansioniste în regiune. De asemenea, Arabia Saudită a cerut boicotarea mărfurilor turcești, după ce Recep Erdogan a susținut că “unele țări din Golful Persic” urmăresc politici care să destabilizeze Turcia. „Sultanul”, din ce în ce mai izolat, a ajuns să se considere un lider grandios al lumii musulmane și nu îl interesează că agresivitatea sa provoacă o ostilitate din ce în ce mai mare în majoritatea statelor occidentale și regionale. O politică de război și intimidare de pe urma căreia Turcia va trage ponoasele.