AcasăȘTIRI EXTERNESubmarine rusești lansează rachete lângă coastele Japoniei / Ce mesaj trimite Putin

Submarine rusești lansează rachete lângă coastele Japoniei / Ce mesaj trimite Putin

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Rusia susține că a ucis ”80 de mercenari polonezi”! Atacuri cu rachete

Submarinele rusești au lansat rachete în cadrul unui exercițiu în Marea Japoniei, a anunțat, joi, 14 aprilie, Ministerul rus al Apărării, pe fondul tensiunilor dintre Moscova și Tokyo în jurul crizei din Ucraina.

„Submarinele Flotei Pacificului au tras cu rachete de croazieră Kalibr asupra unor nave inamice false”, a declarat ministerul rus într-un comunicat.

Peste 15 nave au luat parte la aceste manevre, inclusiv două submarine, Petropavlovsk-Kamchatsky și Volkhov, care „au tras rachete de croazieră dintr-o poziție în imersiune în Marea Japoniei” și „au atins cu succes ținta”, a menționat sursa citată.

Insulele Kurile, subiect de dispută între Moscova și Tokyo

Ministerul a lansat un videoclip care arată rachete propulsate din apă și care se ridică spre cer, lăsând urme de fum gri în urma lor, în timp ce marinarii comunică prin radio.

Aceste manevre au loc într-un context de tensiuni sporite între Rusia și Japonia, care anunță în special un embargou asupra cărbunelui rusesc, ca reacție la intervenția militară a Moscovei în Ucraina, scrie Le Figaro.

Japonia, un aliat apropiat al Statelor Unite, are relații complexe cu Rusia. Tokyo nu a semnat un tratat de pace cu Moscova după cel de-al Doilea Război Mondial, din cauza unei dispute asupra a patru insule mici din arhipelagul Kurile, învecinat cu Hokkaido.

Aceste insule au fost luate de armata sovietică în ultimele zile ale conflictului și de atunci nu au mai fost retrocedate Japoniei, care le numește „Teritoriile din Nord”.

author avatar
Tudor Borcea