Joe Biden susține livrarea de avioane de luptă, inclusiv F-16, în Ucraina. A făcut acest anunţ la summitul G7 de la Hiroshima, adăugând că piloții ucraineni vor fi instruiți de specialiști americani.
Nu este încă clar dacă avioanele vor fi livrate de SUA sau autoritățile de la Washington le vor permite aliaților europeni care dețin astfel de aparate să le transfere în Ucraina.
Antrenamentele, în Europa
Cel mai probabil antrenamentele nu vor avea loc pe teritoriul american, ci undeva în Europa, a spus oficialul american. Însă specialiștii veniți din SUA se vor ocupa de instruirea piloților alături de partenerii lor europeni. Antrenamentele vor începe „în următoarele săptămâni”, a spus un oficial.
Această decizie reprezintă o schimbare de poziție pentru Biden, care la începutul acestui an se îndoia că forțele ucrainene au nevoie de avioane F-16. Decizia de a accepta instruirea piloților ucraineni a fost luată foarte rapid în timpul discuțiilor liderilor G7 adunați la Hiroșima.
„Salut decizia istorică a Statelor Unite şi a (preşedintelui american) de a susţine coaliţia internaţională în favoarea livrării de avioane de luptă. Acest lucru va ajuta enorm forţele noastre aeriene”, a reacţionat Volodimir Zelenski.
Mircea Geoană vede 6 luni decisive
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că anunţul preşedintelui Joe Biden care susţine planul de instruire a piloţilor ucraineni pe avioane de luptă F-16, este foarte important, deoarece este nevoie ca Ucraina să fie ajutată cu tot ce are nevoie.
”E un pas important, pentru că cred că este foarte important ca Ucraina să izbândească acest război de independenţă. E un război de dependenţă, noi încercăm să ajutăm o ţară inocentă care-şi apără independenţa”, a declarat, vineri seară, Mircea Geoană, la Digi 24.
Potrivit acestuia, ”scopul nostru acuma este să să-i ajutăm pe ucrainieni, care sunt în plină pregătire pentru contraofensivă, cu mijloace de care au nevoie ca să-şi recâştige teritoriul ţării”.