Președintele Statelor Unite, Donald Trump a trecut la amenințări, după ce proteste violente au avut loc în mai multe orașe, precum New York, Chicago, Philadelphia, Detroit, Baltimore și Oakland.
În acest context, Trump a afirmat că intenționează să trimită trupe federale care să gestioneze și să potolească protestele în desfășurare din America.
Potrivit președintelui american, liderii acestor orașe s-au temut să ia măsuri împotriva protestatarilor.
Măsuri radicale împotriva protestatarilor
„Trimitem trupe federale acolo. Nu putem lasa orasele sa treaca prin asa ceva”, a declarat Trump într-o conferință de presă.
În urma cu două săptămâni, Trump a trimis agenți ai trupelor federale și în Portland. Unii dintre ei foloseau mașini nemarcate și erau îmbrăcați în echipamente militare de camuflaj.
La acel moment, iar liderii locali le-au cerut trupelor să părăsească orașul, chiar dacă tensiunile escaladaseră foarte mult.
Oficialii locali din Portland și-au motivat solicitările prin faptul că trupele trimise pentru a opri protestele, nu fac altceva, decât să înrăutățească situația.
„Le este frica de acesti oameni. Acesta este motivul pentru care nu vor sa-i ajutam. Agentii trupelor federale au fost acolo trei zile si chiar au facut o treaba fantastica intr-o perioada scurta de timp. Au prins o multime de oameni si i-au bagat la inchisoare pe lideri protestelor. Acestia sunt anarhisti”, a declarat Trump.
„Nu vom lăsă New York-ul, Chicago, Philadelphia, Detroit, Baltimore şi toate astea… Oakland e un dezastru. Nu vom lăsă să se întâmple asta în ţara noastră… (Toate oraşele astea, n.r.) sunt conduse de către democraţi liberali”, a mai spus Trump.
Trump: „Las decizia în seama guvernatorilor”
Pe de altă parte, în ciuda presiunilor venite din partea specialiştilor, administraţia Trump a refuzat să impună obligativitatea măştilor de protecţie în public, iar preşedintele american a început să le poarte abia de curând și deja se mândrește cu patriotismul său…
„Las decizia în seama guvernatorilor. Mulţi dintre ei şi-au schimbat poziţia, sunt pro măşti, le place ideea, dar alţii nu sunt de aceeaşi părere” a afirmat președintele SUA
Lipsa unui cadru legal unitar duce deseori la incidente absurde între cei care poartă măşti şi cei care refuză să facă asta.
Cu toate astea, peste 20 de retaileri americani şi lanţuri de supermarketuri nu mai vor să aştepte o decizie oficială a administraţiei Trump şi au anunţat că vor cere clienţilor să poarte măşti la intrarea în magazine, potrivit mediafax.ro