AcasăȘTIRI EXTERNEStresul termic. 5 milioane de oameni mor anual loviți de temperaturi extreme

Stresul termic. 5 milioane de oameni mor anual loviți de temperaturi extreme

Stresul termic. 5 milioane de oameni mor anual loviți de temperaturi extreme

Numărul deceselor atribuite temperaturilor explodează în întreaga lume. Iar țările bogate nu mai sunt cruțate.

Situația este îngrijorătoare. În fiecare an, peste cinci milioane de oameni mor, undeva în lume, din cauza valurilor de căldură sau a valurilor de frig, potrivit unui studiu realizat de-a lungul a douăzeci de ani, menționat de Courrier international.

Încălzirea globală

De asemenea, un al doilea studiu citat de aceeași media estimează că aproximativ 37% din decesele atribuite căldurii și cauzate de cele mai fierbinți anotimpuri sunt legate de încălzirea globală.

Anul acesta, țările occidentale s-au confruntat cu un val de căldură fără precedent. În SUA, de exemplu, 31 de milioane de oameni au fost supuși la temperaturi care depășesc 45° C.

Cu alte cuvinte, cele mai bogate țări nu mai sunt scutite de stresul termic. Într-un interviu acordat CBS, guvernatorul democrat al statului Oregon, Kate Brown, consideră aceste valuri de căldură drept „semne de avertizare”. Ea consideră că grupurile minoritare și cei care au locuri de muncă vulnerabile – cum ar fi lucrătorii manuali – sunt persoanele cele mai afectate de acest fenomen.

Angajații care se îmbolnăvesc

În Asia de sud-est, angajații fabricilor de confecții sunt, de asemenea, puternic expuși valurilor de căldură. Uneori, lucrătorii se îmbolnăvesc. „Atelierele într-un mediu închis, în care lucrătorii trebuie să poarte îmbrăcăminte de protecție și unde nu există deseori aer condiționat – din motive financiare sau din cauza imperativelor legate de fabricarea produsului – sunt locuri unde există riscul termic”, spune Jason Lee, professor la școala de medicină Yong Loo Lin de la universitatea națională din Singapore. Yong coordonează la ora actuală un studiu asupra efectelor stresului termic.

Angajatorii, fără milă

De la șantierele cupei mondiale la fotbal din Qatar la câmpurile de trestie de zahăr din Nicaragua, milioane de muncitori sunt expuși temperaturilor extreme, scrie Le Point. „Avem o pauză de 30 de minute în opt ore”, a spus un bărbat din Bangladesh care lucra pe un șantier de construcții lângă Doha, scrie The Guardian. „Dacă luăm o pauză suplimentară de 20 de minute, ei ne vor spune să muncim suplimentar 20 de minute”.

În Orientul Mijlociu, lucrătorii migranți în construcții – mulți din Nepal – au fost deosebit de expuși riscului.

author avatar
Tudor Borcea
124 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger