Pianistul rus de renume internațional, Boris Berezovsky, și-a exprimat dorința de a vedea o creștere a presiunii asupra orașului Kiev, aflat de aproape 3 săptămâni sub asediu.
Berezovsky a dat de înțeles, în timpul unei emisiuni la care a fost invitat, că atacurile asupra Ucrainei sunt prea blânde, fiind nevoie pentru victorie de mai multă fermitate și acțiuni mai radicale.
„Înţeleg că ne e milă de ucraineni, că înaintăm încet, dar ar trebui să fim mai fermi, să-i încercuim şi să le tăiem electricitatea?”, a propus el joi, la postul naţional de televiziune Pervîi Kanal.
Ieşirea muzicianului, radical chiar şi în contextul mass-media ruse, a încurcat şi un ofiţer invitat în emisiune. Acesta l-a întrerupt pe Boris Berezovsky amintind de necesitatea de a evita „o catastrofă umanitară” în Ucraina. „Important este să câştigăm războiul opiniei publice în Rusia, după care toată lumea ne va înţelege”, a comentat ofiţerul.
Pianistul, pus la zid de colegii de breaslă
Propunerea lui Boris Berezovsky pe care a spus-o având grijă să amintească că nu este militar, ci pianist, a provocat indignarea colegilor săi. „Sunt uluit de aceste declaraţii ale fostului meu prieten Boris B. Dar le aud din gura lui”, a scris pe Twitter pianistul şi dirijorul german Lars Vogt.„Această prietenie este oficial încheiată”, a precizat muzicianul care dirijează în prezent Orchestra de Cameră din Paris. „Ceea ce văd şi aud este insuportabil”, a mărturisit pianistul francez François-Frédéric Guy la France Musique.
Manifest anti-război la o televiune din Rusia
La acelaşi post de televiziune, o manifestantă cu o pancartă pe care era scris un mesaj anti-război a întrerupt pentru scurt timp jurnalul televizat rus, luni, 14 martie.
Jurnalista Marina Ovsianikova a scris pe pancartă „Nu credeți propaganda, sunteți mințiți. Rușii împotriva războiului”, mesaj transmis în limba engleză și rusă. În urma gestului său extrem de curaj care a demascat propaganda rusească, femeia a fost arestată și condusă la sediul Poliției din Moscova.