Cauta

Sting lumina. Fantoma lui Ceaușescu la băncile europene

Sting lumina. Fantoma lui Ceaușescu la băncile europene - Ziarul National

Unele dintre cele mai mari bănci din Europa reduc iluminatul și se înarmează cu generatoare de rezervă: o pregătire pentru posibile întreruperi în furnizarea de electricitate și raționalizarea energiei care amenință sistemul monetar al regiunii.

Sting lumina. Fantoma lui Ceaușescu la băncile europene - Ziarul NationalÎn timp ce Rusia restricționează aprovizionarea cu gaz a continentului, aceste bănci fac teste de rezistență pentru a vedea cum pot face față penuriei de energie electrică și pregătesc surse alternative de energie, cum ar fi generatoare, astfel încât bancomatele și serviciile bancare online să nu fie oprite.

Potrivit Reuters, este urgent ca instituțiile financiare să acționeze din cauza importanței plăților și a tranzacțiilor pentru economia europeană, deja fragilă din cauza consecințelor războiului din Ucraina.

În timp ce sectorul bancar s-a adaptat la închiderile din timpul pandemiei și la lucrul la distanță, penele de curent sau raționalizarea energiei electrice reprezintă o provocare foarte diferită.

“Sistemul bancar este o parte a altor sisteme. Principala mea îngrijorare vizează efectele în cascadă asupra societăţii create de scoaterea din funcţiune a ATM-urilor şi incapacitatea de a efectua tranzacţii fără numerar. Similar, băncile depind de alte servicii cum este internetul”, spune Gianluca Pescaroli, profesor la University College London, care a consiliat autorităţile britanice cu privire la întreruperile în aprovizionarea cu electricitate.

Banca americană JPMorgan, care are câteva mii de angajaţi la Londra şi Frankfurt, a efectuat mai multe simulări care au vizat întreruperea aprovizionării cu electricitate.

UniCredit, al doilea mare grup bancar italian, a efectuat şi el teste cu privire la rezilienţa sa operaţională în cursul verii, a dezvăluit o sursă din interiorul băncii. Este vorba de rezilienţa operaţiunilor de procesare a datelor a precizat sursa, care a adăugat că cele două centre principale de date ale băncii sunt aprovizionate cu electricitate din două centrale separate.

Deutsche Bank a anunţat că va introduce un set de măsuri de economisire a energiei în cele 1.400 de clădiri pe care le are în Germania, în ideea de a economisi 4,9 milioane kWh pe an, adică o cantitate de energie suficientă pentru a alimenta 49.000 de becuri timp de o oră.

Creditorul decis să oprească furnizarea de apă caldă la toalete, să reducă temperatura în spaţiile de lucru şi să oprească iluminatul panourilor publicitare exterioare pe timpul nopţii. Fântâna din fața sediului său central din Frankfurt va fi, de asemenea, închisă.

Și organismele de reglementare au intrat în alertă. Divizia de supervizare a Băncii Centrale Europene precum şi instituţia similară din Marea Britanie cer băncilor să pună la punct planuri prin care să facă faţă unor perturbări în aprovizionarea cu electricitate.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version