AcasăȘTIRI EXTERNEStatul care interzice paşaportul de vaccinare „în numele respectării libertăţilor individuale”

Statul care interzice paşaportul de vaccinare „în numele respectării libertăţilor individuale”

pasaport de vaccinareStatul care interzice paşaportul de vaccinare „în numele respectării libertăţilor individuale”

Multe țări, inclusiv din Uniunea Europeană, au votat pentru introducerea pașaportului de vaccinare, pentru libera circulație a persoanelor. Acest document a fost însă interzis în statul Florida în numele respectării „libertăţilor individuale”, a anunţat vineri guvernatorul acestui stat turistic.

Ordinul lui Ron DeSantis interzice serviciilor administrative din Florida să elibereze paşapoarte de vaccinare sau orice tip de document care să ateste că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19. Totodată, decizia împiedică companiile din Florida să solicite clienţilor acest tip de paşaport de vaccinare sau dovada unei imunizări împotriva virusului.

Documentul ameninţă confidenţialitatea medicală

În viziunea lui DeSantis, care este un apropiat al fostului preşedinte Donald Trump, paşaportul de vaccinare limitează libertăţile individuale şi ameninţă confidenţialitatea medicală, relatează Agerpres.

„Este total inacceptabil ca un guvern sau sectorul privat să vă solicite să prezentaţi o dovadă a vaccinării doar pentru a participa la viaţa socială”, consideră Ron DeSantis. „Vrei să mergi la cinema? Trebuie să arăţi asta? Nu. Vrei să mergi să vezi un meci? Nu. Vrei să mergi într-un parc de distracţii? Nu. Nu suntem de acord cu asta”, a continuat guvernatorul.

Anunţul survine după publicarea unui articol în Washington Post, care informa că administraţia Biden lucrează pentru a pune în aplicare standardele guvernamentale pentru un viitor paşaport de vaccinare care să însoţească ridicarea restricţiilor sanitare pe teritoriul SUA.

author avatar
Andreea Vlad