Doi frați din Suedia, dintre care unul a deținut funcții în serviciile de informații, vor fi judecați pentru „spionaj în formă agravată” în favoarea Rusiei și a serviciilor sale de informații militare (GRU), între 2011 și 2021, a anunțat vineri justiția suedeză.
„Informațiile care au fost obținute, transmise și divulgate ar putea (…) în mâinile unei puteri străine, să dăuneze grav securității Suediei”, a declarat procurorul pentru securitate națională Per Lindqvist, într-un comunicat.
Acuzațiile se referă la „dosare de mare importanță”
Peyman Kia, în vârstă de 42 de ani, și Payam Kia, în vârstă de 35 de ani, au fost arestați în septembrie și respectiv noiembrie 2021 sub acuzația de spionaj pentru o putere străină și au fost arestați în detenție provizorie.
Potrivit presei din Suedia, ambii bărbați, de origine iraniană neagă, acuzațiile. Fratele mai mare, Peyman, a ocupat mai multe posturi sensibile în cadrul serviciului de informații suedez, Säpo, și în armată. El este acuzat, de asemenea, de acces neautorizat la informații clasificate, scrie Le Figaro. Frații au devenit cetățeni suedezi în 1994.
SAPO a declarat că a devenit suspicios față de fostul angajat și o anchetă preliminară a fost lansată în 2017. Lindqvist a spus că ancheta a fost începută „pentru că exista o suspiciune că ar exista o cârtiță, o persoană din interior” în cadrul comunității de informații din Suedia.
„Informațiile au fost obținute în cadrul activității sale”, „în parte la Säpo și în parte în armată”, potrivit rechizitoriului, a cărui copie a fost obținută de AFP. Cei doi frați au transmis „în comun” informații serviciului rus de informații militare GRU în perioada 28 septembrie 2011- 20 septembrie 2021.
Ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, a declarat că a fost informat despre acest caz, dar a refuzat să comenteze.
Informațiile pe care sunt acuzați că le-au transmis „proveneau de la mai multe autorități din cadrul serviciului suedez de securitate și de informații”, se arată în documentul judiciar. Acuzația de spionaj în formă agravată a fost menținută deoarece „privește dosare de mare importanță”.
Data procesului urmează să fie stabilită ulterior. Spionajul în formă agravantă se pedepsește cu închisoare pe viață.