AcasăȘTIRI EXTERNESpania vrea să plafoneze prețurile alimentelor. „Supermarketurile au profitat destul de pe...

Spania vrea să plafoneze prețurile alimentelor. „Supermarketurile au profitat destul de pe urma inflației”

magazine

În timp ce UE încearcă să contracareze efectele crizei energetice și creșterea prețurilor, Spania se pregătește să plafoneze prețurile la alimente, pe fondul inflației împovărătoare pentru oamenii de rând.

Sunt șanse mari ca prețurile alimentelor de bază din Spania să fie plafonate. Lista ar urma să fie negociată și schimbată săptămânal în timp ce guvernul de la Madrid a avut deja o primă discuţie în urma căreia s-a stabilit că unul din marile lanţuri de magazine va avea o ofertă de 30 de produse pentru 30 de euro.

„Au făcut un profit considerabil în urma inflaţiei”

Ministrul Muncii, Yolanda Diaz, a venit cu această idee luni, când a spus că îi va chema pe reprezentanţii marilor lanţuri de magazine la discuţii pentru a găsi soluţia plafonării preţurilor unor produse alimentare considerate de bază, informează stiridiaspora.

Executivul vrea să contracareze efectele creşterii preţurilor și să ajute familiile vulnerabile să treacă peste această perioadă. Supermarketul cu pricina a anunţat că face oferta de 30 de produse pentru 30 de euro, ofertă care va ţine până după sărbătorile de iarnă.

Yolanda Diaz a spus că a cerut în plus ca lista produselor să fie modificată săptămânal, astfel încât cei care cumpără să poată alege cât mai variat posibil. Săptămâna viitoare urmează o a doua întâlnire, cu reprezentanţii altor mari jucători din domeniul retail-ului alimentar. „Atât legea spaniolă, cât şi cea europeană, limitează posibilitatea intervenirii statului în preţul unui produs. De aceea, ministrul Diaz a insistat că orice variantă trebuie făcută prin buna voie a supermarketurilor”.

„Acestea au făcut un profit considerabil în urma inflaţiei”, a spus Diaz, adăugând că „au de unde să acopere aceste cheltuieli”. Mai mult, a spus că la fel cum au fost impozitate băncile şi distribuitorii de energie, poate fi pus un impozit pe profitul făcut de supermarketuri, răspunzând la întrebarea „ce va face dacă va fi refuzată?”.

Intenţia plafonării preţurilor are şi o componentă politică. Diaz şi Alberto Garzon, sunt membri ai Partidului Comunist, aflat în coaliţia de guvernare. Ministrul Agriculturii, care face parte din Partidul Socialist, condus de Pedro Sanchez, spune că măsura este ineficientă şi că îi va afecta pe producători. Mai mult, socialiştii acuză Partidul Comunist că vrea să capitalizeze electoral situaţia complicată în care se află acum multe familii spaniole.

author avatar
Tudor Borcea
234 afisari

3 COMENTARII

  1. Rezultatul?Marfurile vor dispare din magazine.Toreadorii nu au invatat nimic de la Ceausescu ,asta tinea preturile jos sa se laude ca romanii traiau bine.Kilul de zahar ajunsese pe piata neagra spre 40-50 de lei.Asta era pretul adevarat pentru magazinele alimentare ca sa poata fi gasit.Ceausestii insa nu auzisera despre principiul cerere -oferta.

    • Toate masurile pt popor România le va lua ultima ,iar cele împotriva cetățeanului și împotriva tari ,la va lua prima ,avem numai cozi de topor și trădători la conducere

  2. Si eu credeam ca e vorba de specula si lacomia privata, cand colo, cererea si oferta sunt de baza…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger