AcasăȘTIRI EXTERNESpania reabilitează vrăjitoarele. Decizia parlamentului din Catalonia

Spania reabilitează vrăjitoarele. Decizia parlamentului din Catalonia

Spania reabilitează vrăjitoarele. Decizia parlamentului din Catalonia

Catalonia reabilitează „vrăjitoarele”, „victime ale persecuției misogine”. O rezoluție în acest sens a fost adoptată cu o largă majoritate, miercuri, în parlamentul regional.

Torturate, spânzurate, acuzate fără probe de infracțiuni: parlamentul regiunii spaniole Catalonia (nord-est) a aprobat o rezoluție care vizează reabilitarea memoriei a sute de femei executate pentru „vrăjitorie” între secolele XV-XVIII.

Numele a 700 de femei, recuperate

Grupările separatiste, majoritare în parlamentul regional, și cele de stânga, la originea acestei initiative, consideră că aceste femei au fost „victimele persecuției misogine” și cer ca numele lor să dat străzilor din anumite orașe din regiune.

Vânătoarea de vrăjitoare, care a durat câteva secole, a fost deosebit de intensă în această regiune a Spaniei.

Potrivit revistei științifice locale Sapiens – ale cărei investigații au servit, împreună cu cercetările istoricului Pau Castell din Barcelona, drept bază pentru această rezoluție – Catalonia a fost una dintre primele regiuni din Europa în care au avut loc acte de violență, începând cu 1471, scrie AFP.

De asemenea, Catalonia este considerată una dintre regiunile în care au avut loc cele mai multe execuții de „vrăjitoare”.

„Am recuperat recent numele a peste 700 de femei care, între secolele XV și XVIII, au fost judecate, torturate și executate”, au indicat partidele care au propus această rezoluție, și care a fost adoptată cu 114 voturi (contra 14 împotivă și șase abțineri).

Viețile și decesele tragice ale acestor femei – denunțate de vecinii lor – vor fi acum analizate din perspectivă de gen, pentru a crește gradul de conștientizare asupra soartei lor, așa cum este deja cazul în Scoția, Elveția, Norvegia și regiunea spaniolă Navarra.

author avatar
Tudor Borcea
238 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger