Cauta

Spania, „ferma de canabis” a Europei

Poartă de acces de zeci de ani pentru hașișul marocan către Europa, Spania a devenit o țară producătoare de canabis care atrage organizații criminale din întreaga Europă.

Între 2014 și 2018, confiscările  de marijuana s-au cvadruplat în Spania, potrivit Ministerului de Interne. La granița cu Franța, Catalonia (nord-est) a devenit „ferma de canabis a Europei”, spuine Ramon Chacon, asistent pentru investigațiile penale ale poliției regionale catalane. Cu 25 de milioane de consumatori, canabisul este cel mai utilizat drog din Europa, iar comerțul său ar cântări anual  aproximativ 11,6 miliarde de euro, potrivit estimărilor Europol. La începutul acestei luni, trei operațiuni de poliție împotriva producției ilegale de canabis au fost efectuate în Catalonia. Au fost confiscate 1500 de plante și au fost arestate patru persoane în San Esteban Sasroviras, la 25 km de Barcelona. Cu patru recolte anuale, traficanții sperau să revândă producția lor cu 400.000 de euro pe piața europeană. Locațiile folosite sunt, de cele mai multe ori, case neocupate după criza financiară din 2018, notează La Libre. Grupurile mafiote înființează  plantații care pot avea un randament de patru ori mai mare decât cele din în aer liber.În Spania, un gram de “iarbă” se vinde cu 5 euro, dar în medie în Europa, este de trei ori mai mult sau chiar de șase ori în unele țări nordice.

Aceste profituri atrag în Spania „grupuri străine organizate care înființează acolo mari facilități de producție pentru a satisface cererea din țările lor”, explică Jan Op Gen Oorth, purtătorul de cuvânt al Europol. Grupurile engleze, elvețiene, sârbe, poloneze sau franceze sunt seduse de costurile reduse și de legislația spaniolă și de „zonele sale gri”,precizează Ramon Chacon. Comerțul și consumul public de canabis sunt interzise în Spania, dar este permisă producția pentru consum personal. Legislație care a permis crearea de asociații de consumatori fără statut juridic care produc canabis pentru membrii lor. Explozia producției ilegale a avut ca rezultat ciocniri între clanuri, trafic de arme sau trafic de persoane cu migranți în anumite ferme. În Catalonia, luna trecută au fost înregistrate trei omucideri legate de traficul de canabis.

Ultimele stiri

  • Statele Unite, de la indispensabile la insuportabile
  • Guvernul protejează multinaţionalele: Falimentând firmele româneşti mici şi mijlocii, actualul guvern nu face altceva decât să depopuleze România
  • Cheltuieli pentru apărare. Va fi atins obiectivul de 5%?
  • Comunicat de presă MIRUNA BEAUTY CONCEPT S.R.L
  • Stalin și Regele Mihai
  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • UPDATE. Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, adus marți în România. A fost preluat din Turcia – VIDEO
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • UPDATE. Au fost aleși noii președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Grindeanu, la șefia Camerei Deputaților
  • Exit mobile version