AcasăȘTIRI EXTERNESoția narcotraficantului „El Chapo” Guzman intră după gratii

Soția narcotraficantului „El Chapo” Guzman intră după gratii

Soția traficantului mexican de droguri Joaquin Guzman, alias „El Chapo”, Emma Coronel Aispuro, a fost condamnată marți de un judecător federal american la trei ani de închisoare după ce a recunoscut participarea sa la traficul puternicului cartel Sinaloa.

Procurorii ceruseră o pedeapsă de patru ani, o pedeapsă mai ușoară decât cele date în cazurile de trafic de droguri.

„Regrete sincere” pentru „greșeli”

Magistratul Rudolph Contreras a explicat că mexicano-americana de 32 de ani era foarte tânără când l-a cunoscut și apoi s-a căsătorit cu Joaquin Guzman, supranumit „El Chapo”, și că a cooperat cu autoritățile după  arestarea sa din februarie.

Emma Coronel Aispuro nu a reacționat la sentință. Ea își exprimase anterior în spaniolă „regretele sincere” pentru „greșelile” pe care le-a făcut în timpul petrecut cu Joaquin Guzman, scrie AFP.

„Suferința pe care am provocat-o familiei mele mă doare foarte tare”, a spus ea, rugând instanța să nu-i lase fiicele să crească fără mama lor, acestea fiind deja lipsite de tatăl lor, condamnat la închisoare pe viață în 2019 în Statele Unite.

Emma Coronel Aispuro avea 18 ani când s-a căsătorit cu „El Chapo”, cu 32 de ani mai mare decât ea, în 2007, și are cu el două gemene, născute în 2011.

Avocatul său, Jeffrey Lichtman, a dat asigurări după verdict că rolul tinerei în cadrul cartelului s-a limitat la a fi „soția domnului Guzman”. Condamnată la 36 de luni de închisoare, Emma Coronel a petrecut deja nouă luni în detenție de la arestarea ei pe 22 februarie pe aeroportul din Washington.

Cocaină, heroină, metamfetamine…

Ea va trebui, de asemenea, să rămână în probațiune timp de 48 de luni după eliberare și a trebuit să plătească despăgubiri de 1,5 milioane de dolari statului american.

Fosta regină a frumuseții a pledat vinovată de trei capete de acuzare: implicare în trafic de droguri, spălare de bani și tranzacții cu un traficant străin de droguri.

A fost acuzată inițial că a servit drept „intermediar” între El Chapo și asociații săi și că a participat la conducerea cartelului Sinaloa – cel mai puternic din lume- după ce soțul ei a fost închis în Mexic.

Ea a recunoscut că a avut la cunoștință despre importul în Statele Unite a cel puțin 450 kg de cocaină, 90 kg de heroină, 45 kg de metamfetamină și 90 de tone de marijuana.

De asemenea, ea a mărturisit că l-a ajutat pe „El Chapo” să evadeze în 2015 dintr-o închisoare mexicană.

author avatar
Tudor Borcea