AcasăȘTIRI EXTERNESondajele electorale cu surprize în SUA: cine este în fruntea listei, Trump...

Sondajele electorale cu surprize în SUA: cine este în fruntea listei, Trump sau Biden?

Democratul Joe Biden continuă să conducă în sondaje în faţa republicanului Donald Trump.

Cu o zi înaintea începerii Convenţiei Naţionale Democrate în care se aşteaptă nominalizarea lui Joe Biden drept candidat la preşedinţia SUA, rezultatele unui sondaj NBC şi Wall Street Journal publicate duminică indică un avans de 9 procente al candidatului democrat în faţa preşedintelui republican Donald Trump, scrie Agerpres.

Alegătorii din America vor decide pe data de 3 noiembrie dacă Donald Trump va rămâne la Casa Albă încă patru ani sau îi va lua locul candidatul partidului democrat, Joe Biden, cunoscut ca vicepreședinte al lui Barack Obama.

Un procent de 50% din participanţii la sondaj a declarat că va vota pentru Joe Biden, în timp ce 41% au răspuns că vor vota pentru Donald Trump.

Într-un sondaj similar, realizat în urmă cu o lună, avansul candidatului democrat era de 11%.

În acest moment, sondajele din statele americane arată bine pentru Joe Biden, dar există încă un drum lung de parcurs și lucrurile se pot schimba foarte repede, mai ales atunci când este implicat Donald Trump. Sondajele sugerează că domnul Biden câștigă teren în Michigan, Pennsylvania și Wisconsin, trei state industriale care au fost pro Trump în alegerile din 2016.

Trump este susținut în continuare de statele Iowa, Ohio și Texas. Această scădere în sondaje a președintelui actual se poate explică prin deciziei sa de a înlocui managerul campaniei sale de alegeri în iulie și referințele sale periodice la „sondaje false”.

Cum au fost afectate sondajele de pandemia de Covid-19

Pandemia de coronavirus a dominat titlurile din SUA încă de la începutul anului, iar răspunsurile la acțiunile președintelui Trump au fost împărțite: a pus la dispoziția statelor 50 de miliarde de dolari pentru a opri răspândirea virusului, astfel  55% dintre americani au aprobat acțiunile sale, conform datelor de la compania de votare Ipsos. Dar orice sprijin pe care l-a avut de la democrați a dispărut după aceea, în timp ce republicanii au continuat să-și sprijine președintele. Sprijinul din partea republicanilor a scăzut la 78% la începutul lunii iulie.

Jumătate din sondajul NBC News şi Wall Street Journal a fost realizat după anunţarea candidaturii în tandem a lui Joe Biden cu senatoarea Kamala Harris pentru postul de vicepreşedinte.

 

 

 

author avatar
Nicoleta-Mirela Pirvu
260 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger