Sindromul Havana. Expert: Mai multe state au dezvoltat arme cu microunde

Pentru unii, aceste arme nu există, dar pentru alții, din ce în ce mai numeroși, armele cu microunde sunt la originea sindromului Havana care stârnește îngrijorare și perplexitate în SUA de mai bine de patru ani.

Interogat de The Guardian, un expert asociat anchetei a declarat că Washingtonul este acum convins că mai multe state au dezvoltat astfel de arme.

Sunt arme capabile să provoace daune țesutului cerebral de la distanță folosind unde electromagnetice. Și Statele Unite sunt acum convinse că mai multe țări, „în ultimii ani”, le-au dezvoltat. Aceasta afirmă James Giordano, neurolog și biochimist la centrul medical al Universității Georgetown, care colaborează din 2016 la ancheta americană privind originea celebrului sindrom Havana.

O afirmație care întărește una dintre tezele principale avansate pentru a explica simptomele de care au suferit, în primul rând, angajații ambasadei americane în Cuba, acum patru ani.

Peste 130 de „victime” potențiale

De atunci, peste 130 de membri ai administrației americane – diplomați, agenți CIA, colaboratori ai Casei Albe – s-au plâns de afecțiuni similare: greață, amețeli, dezorientare, vertij sau chiar migrene severe.

Cazuri care, pe lângă cele raportate în Cuba, au fost observate în China, Kârgâzstan, Columbia, Austria, Moscova, Londra și chiar Washington.

Autoritățile americane nu au tranșat niciodată oficial între diferitele explicații prezentate: noi arme cu microunde, episoade de isterie colectivă, expunerea la substanțe toxice sau chiar boli infecțioase. Cu toate acestea, Academia Americană de Științe a concluzionat, în decembrie 2020, că ipoteza armelor cu microunde pare cea mai credibilă, fără a se pronunța cu privire la realitatea acestor arme.

Dând astfel apă la moară detractorilor acestei teze care indică „că nimic nu dovedește că aceste arme există”, subliniază Cheryl Rofer, fost chimist care a lucrat la laboratorul de studii nucleare din Los Alamos, într-un articol publicat de Foreigh Policy, la începutul lunii mai.

Dar, dacă Washingtonul a reușit cu adevărat să determine că anumite națiuni au un astfel de arsenal, așa cum afirmă James Giordano, aceasta schimbă datele problemei.

Statele Unite și alte țări occidentale au abandonat oficial cercetările pe care le întreprinseseră cu privire la armele cu unde electromagnetice la sfârșitul anilor 1980. Această cercetare făcea parte dintr-o „modă între industriașii de arme care au propus, după căderea Zidul Berlinului, arme prezentate ca neletale”, își amintește Alexandre Vautravers, expert în securitate și armament și redactor-șef al Revistei Militare Elvețiene (RMS), contactat de France 24.

O armă pentru țările „fără scrupule”

Undele nu ucid ca gloanțele, iar unii producători au susținut că pot crea arme cu microunde capabile să provoace dureri de cap, greață și alte efecte similare celor observate la victimele sindromului Havana. Dar „majoritatea acestor proiecte nu s-au soldat cu nimic și, mai rău, ne-am dat seama la sfârșitul anilor 1990 că era greșit să spunem că aceste arme nu pot fi letale”, subliniază expertul elvețian.

Este dificil de știut în avans efectul pe care îl poate avea un bombardament cu unde asupra unei persoane, știind că corpul fiecărui individ poate reacționa diferit în funcție de predispoziții. Există prea multe incertitudini, astfel încât cercetările în acest domeniu au fost considerate prea dubioase din punct de vedere etic și juridic.

Dar este posibil ca alte țări să nu fi avut aceleași scrupule. Aceasta este ceea ce sugerează James Giordano când a afirmat că Statele Unite „au devenit sigure că unele cercetări în acest domeniu, efectuate în anii Uniunii Sovietice, au fost continuate de Rusia și țările sale satelit”. El adaugă că și China a urcat în trenul cu arme cu microunde.

Să nu ardă pielea…

Moscova a negat întotdeauna vreo legătură cu sindromul Havana, dar în ceea ce privește know-how-ul, rușii „au fost întotdeauna puternici în domeniul undelor electromagnetice”, recunoaște Olivier Dujardin, cercetător asociat cu Centrul francez de cercetare a informațiilor (CF2R) și expert în război electronic.

Funcționarea unei astfel de arme cu energie direcționată – aceasta este denumirea oficială – este destul de simplă în teorie. Un dispozitiv emite unde în impulsuri foarte rapide pe o anumită frecvență precisă într-o direcție dată, utilizând o antenă. Nu ar trebui să fie un flux continuu, altfel aceste unde ar arde pielea, ceea ce nu este efectul dorit.

Apoi se infiltrează în corp pentru a deteriora țesuturile sistemului nervos. „Efectele nocive asupra organismului sunt cunoscute și nu este o coincidență faptul că există semne care cer să se păstreze o distanță de siguranță în zona radarelor militare”, notează Alexandre Vautravers.

Arme greu de produs, dar greu de identificat

Dar, în practică, o armă cu microunde nu este un tip de armă ușor de dezvoltat. Mai întâi trebuie să se știe cu ce frecvență sunt emise aceste unde, astfel încât acestea să poată parcurge o anumită distanță și să traverseze obstacolele. Pentru Olivier Dujardin, nu poate fi peste 40 Ghz pentru că „dincolo de asta, nu se propagă foarte bine în atmosferă”. El crede că trebuie să fie chiar mai mică de 6 Ghz, pentru că altfel „rata de penetrare este prea mică”. Cu alte cuvinte, s-ar putea să nu treacă de zidurile Ambasadei americane la Havana, de exemplu.

Prin urmare, ar fi pe aceeași linie cu cuptoarele cu microunde, Wifi și Wimax, precum și cu undele emise de telefoanele mobile. „Acestea sunt domenii de frecvență în care suntem scăldați în mod constant, dar cu puteri prea mici pentru a fi periculoase pentru organism”, explică Olivier Dujardin.

Astfel, pentru a transforma aceste unde în arme, este necesar să le fie crescută puterea grație generatoarelor. Un obstacol potențial semnificativ, deoarece „putem întâlni rapid componente care sunt foarte scumpe și greu de găsit”, estimează cercetătorul asociat la CF2R.

Dispozitivul final, între generator și antenă, se poate dovedi a fi foarte voluminos pentru operațiuni gândite să fie discrete. „Dificultatea constă în a-l face compact și portabil”, confirmă Olivier Dujardin. „Dacă un adversar al Statelor Unite ar reuși, ar face această teorie a armelor cu energie direcționată cu atât mai credibilă”, confirmă The Guardian.

Dar găsirea unor dovezi concrete poate fi dificilă. Pentru că acestea sunt arme care „nu lasă nicio urmă și sunt complet anonime”, rezumă specialistul în război electronic. Spre deosebire de pistoale sau puști, nu lasă tuburi de glonț sau urme de pulbere care ar duce la o identificare a autorilor atacului.

Singura modalitate ar fi flagrantul. Și pentru a se face acest lucru, Olivier Dujardin vede o singură posibilitate: să se instaleze în apropierea tuturor locurilor susceptibile de a fi atacate senzori care pot înregistra „întregul spectru de frecvențe în căutarea unor posibile anomalii”.

Suficient pentru a da dureri de cap nu numai victimelor sindromului Havanei, ci și celor care continuă să-i caute originea.