AcasăȘTIRI EXTERNEȘi se jură că nu e instrument geopolitic. Sputnik V provoacă încăierări...

Și se jură că nu e instrument geopolitic. Sputnik V provoacă încăierări politice și în Grecia

Și se jură că nu e instrument geopolitic. Sputnik V provoacă încăierări politice și în Grecia

Politicienii greci se ceartă pe vaccinul rusesc. Premierul grec Kyriakos Mitsotakis s-a confruntat cu liderul opoziției, Alex Tsipras, cu privire la faptul dacă Grecia ar trebui să comande vaccinul rusesc Sputnik V în afara cadrului de vaccinare al Uniunii Europene.

Tsipras, liderul principalului partid de opoziție Syriza (stânga europeană), i-a cerut conservatorului Mitsotakis (Partidul Popular European) să urmeze exemplul altor state membre ale UE și să comande vaccinul rusesc Sputnik V.

Lansarea lentă a vaccinării în toată Europa din cauza livrărilor întârziate ale vaccinului britanico-suedez AstraZeneca a provocat frământări politice în multe capitale ale UE.

În ciuda unor măsuri stricte în vigoare de luni de zile, Grecia a înregistrat o creștere bruscă a cazurilor de Covid-19. Luni, țara a înregistrat 1.866 de cazuri noi și 73 de decese, în timp ce 759 de persoane sunt intubate în prezent, sistemul public de sănătate atingându-și limitele.

Zurba, nu Zorba

Premierul grec a reacționat negativ la sugestia lui Tsipras, opunându-se oricărei negocieri de cumpărare în afara cadrului UE. El a adăugat, de asemenea, că nu există vaccinuri disponibile din Rusia.

„Chiar dacă am dori vaccinuri din Rusia și am risca să ocolim procesul vaccinal european, ele nu sunt suficiente”, a spus Mitsotakis.

Tsipras a răspuns că alte țări precum Germania și Austria sunt deja în discuții cu Moscova pentru precomanda vaccinului, în așteptarea aprobării acestuia de către Agenția Europeană a Medicamentului (EMA).

Sputnik V este în curs de evaluare continuă a EMA, dar nu a fost făcută până acum nici o cerere oficială de autorizare pe piață.

Pentru ca executivul european să înceapă negocierile pentru a comanda un vaccin, sunt necesare cel puțin patru state membre pentru a face o cerere.

Niciun stat membru nu a făcut până acum o astfel de cerere, dar în schimb, unii lideri ai UE au preferat să negocieze direct cu Moscova.

Merkel s-ar lăsa pe seringa Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel, Steffen Seibert, a declarat recent că Berlinul este deschis să cumpere  unilateral vaccinul rusesc, în cazul în care alți parteneri UE nu ar fi interesați, scrie Euractiv.

Mai mult, Merkel și președintele francez Emmanuel Macron au ținut săptămâna trecută o teleconferință împreună cu președintele rus Vladimir Putin, în cadrul căreia a fost ridicată posibilitatea înregistrării Sputnik V în UE, precum și perspectiva producției comune în țările UE, potrivit Moscovei.

Crize guvernamentale în pas de SARS-CoV-2

Mitsotakis l-a acuzat în mod egal pe Tsipras că a încercat să provoace o criză guvernamentală similară cu cea din Slovacia, care a dus la demisia premierului slovac Igor Matovic.

Criza coaliției de la Bratislava a început la începutul lunii martie după ce Matovic a fost de acord să cumpere 2 milioane de doze de vaccin Sputnik V din Rusia fără să poarte discuții cu partenerii de coaliție.

Ungaria și Republica Cehă au făcut mișcări similare.

În ciuda întârzierilor în livrarea vaccinurilor, UE insistă asupra faptului că poate vaccina în continuare 70% din populația adultă până în septembrie, cu vaccinurile deja aprobate.

Blocul comunitar și-a pus mari speranțe pentru al doilea trimestru al anului, deoarece se așteaptă la aproximativ 420 de milioane de doze, inclusiv 55 de milioane de doze one-shot de la Johnson & Johnson. Pentru al doilea trimestru, AstraZeneca a promis să livreze 70 de milioane de doze.

 

author avatar
Tudor Borcea