Cauta

Și reciclarea poate ucide planeta

Efortul uriaș de promovare a reciclării a adus rapid în rândul consumatorilor percepția că, dacă își sortează cu atenție sticla, hârtia și plasticul, nu poluează planeta. E o capcană.

„Mesajul despre reciclare este atât de pozitiv încât devine un stimulent să considerăm că deșeurile reciclabile nu sunt cu adevărat deșeuri”, a declarat Flore Berlingen, directorul ONG-ului Zero Waste France. Evident, reciclarea este o alternativă pentru depozitarea sau arderea gunoiului nesortat, Dar există o îngrijorare din ce în ce mai mare -chiar printre ecologiști – că ar putea promova consumul suplimentar – și deșeurile suplimentare. Dacă oamenii cred că pot cumpăra doze din aluminiu, sticle de apă din plastic sau chiar mașini noi, așteaptă ca totul să fie reciclat și reutilizat – și le  permite să consume cu conștiința curată. Monic Sun și Remi Trudel, profesori la Universitatea din Boston, au studiat tiparele de consum și reacțiile la campaniile de conștientizare a reciclării. Ei au arătat că „emoțiile pozitive asociate reciclării pot învinge emoțiile negative asociate cu risipa”.

„Este periculos să spunem că reciclarea are întotdeauna o amprentă de mediu mai mică decât materialul virgin, deoarece costurile și energia utilizate în procesul de reciclare variază foarte mult de la un material la altul”, a avertizat Pieter van Beukering, profesor de economie de mediu la Universitatea Liberă din Amsterdam. Nimeni nu susține că reciclarea nu este bună pentru mediu, dar acest proces pare neputincios în fața supraconsumului. O parte a problemei, a spus van Beukering, este că autoritățile UE și naționale pot stabili cu ușurință reguli privind obiectivele de sortare, colectare și reciclare a deșeurilor. Dar este mult mai greu să stabiliți reguli pentru a împiedica oamenii să cumpere lucruri de care nu prea au nevoie. Reciclarea este văzută ca un element de bază al economiei circulare promovate de UE, dar eficacitatea sa se bazează pe oamenii care colectează și sortează în mod corespunzător deșeurile, notează politico.eu.

Drept urmare, milioane de europeni sunt rugați să-și examineze gunoiul și să-l introducă în containerele adecvate pentru colectare, iar țările sunt supuse presiunii UE pentru a se asigura că ratele lor de reciclare ating obiectivele din ce în ce mai exigente. Dar există o mare problemă: din cele 30 de milioane de tone de deșeuri de plastic generate în UE anual, doar 17% au fost colectate pentru reutilizare sau reciclare. Comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius, a declarat că știe că „va fi necesară o schimbare mai sistemică pentru a trece dincolo de doar gestionarea deșeurilor și pentru a realiza o adevărată tranziție către o economie circulară”. “La nivelul UE, doar jumătate dintre deșeuri se reciclează. economia noastră este încă în cea mai mare parte lineară şi numai 12% din materialele şi resursele secundare sunt reintegrate în economie. Numeroase produse se strică prea uşor, nu pot fi refolosite, reparate sau reciclate sau sunt produse doar pentru o singură utilizare”, a adăugat Sinkevicius.

Ultimele stiri

  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Exit mobile version