AcasăȘTIRI EXTERNESerghei Lavrov pune pumnul în gură Occidentului: de ce ar trebui să...

Serghei Lavrov pune pumnul în gură Occidentului: de ce ar trebui să recunoască anexarea teritoriilor

serghei lavrovSerghei Lavrov, transportat la spital după ce a ajuns la Summitul G20. Ce i s-a întâmplat

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat Washingtonul – şi Occidentul în ansamblu – că foloseşte Ucraina ca „instrument de război” împotriva Rusiei, el făcând o comparaţie cu acţiunea Germaniei împotriva URSS în al Doilea Război Mondial.

Omul lui Putin consideră că Statele Unite ar da dovadă de ipocrizie pentru că acuză Rusia de lansarea „unei agresiuni neprovocate împotriva Ucrainei”, el afirmând că Washingtonul a folosit argumente fabricate pentru a invada ţări precum Haiti sau Panama, ori pentru a lansa războaie în Vietnam, Irak sau Libia.

De ce Occidentul ar trebui să recunoască referendumurile

Lavrov a mai zis că nu este esenţial pentru partea rusă faptul că țările occidentale nu recunosc intrarea în componenţa Federației Ruse a unor noi regiuni.

”Există un număr imens de argumente juridice, inclusiv referirile la Carta ONU, care a consacrat principiul egalității în drepturi și al autodeterminării popoarelor, inclusiv declarația Adunării Generale, care explică în mod cert că toată lumea trebuie să respecte integritatea teritorială a acelor state care au guverne, care recunosc dreptul la autodeterminare și reprezintă întregul popor care trăiește pe teritoriul unei anumite țări’‘, a adăugat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov.

Ministrul a subliniat că ”regimurile lui Zelenski și Poroșenko nu au îndeplinit aceste criterii”.

Șeful diplomaţiei ruse a mai adăugat că regimul de la Kiev a devenit ostil pentru poporul ucrainean, care nu împărtășește ideologia nazistă a autorităților.

author avatar
Andrei Ștefan
695 afisari

9 COMENTARII

  1. Lavrov este un căcat infect. Un bulangiu nenorocit și mincinos. Ucraina cu ajutorul țărilor democrate nu face decât să își apere tara. Rusii să se ducă în Rusia.

  2. Sa nu uitam ca un presedinte de etnie rusa a fost ales prin vot legal in ukraina dupa care a fost dat jos prin lovitura de stat neo nazista. Sua si ue sustin lovituri de stat si destabilizeaza intreaga lume. Zelenski este copilul debil nascut din acel pusch. Un fel de cryztal naht.

  3. Vestul sălbatic nu doar că trebuie să recunoască revenirea la Rusia a fostelor ei teritorii vremelnic cedate Ucrainei, dar ar trebui musai să accepte cedarea teritoriilor luate cu japca de bolșevici și către România, Polonia și Ungaria, iar reducerea Ucrainei la limitele firești ar readuce pacea pe continent, ar lăsa SUA fără jucăria lor preferată și ar stopa căderea lumii în brațele Războiului Mondial III.

  4. Și europarlamentarul nazist din extrema dreaptă germană Reil, nume care rimează și consună ciudat de apropiat cu celebrul salut nazist heill, a vorbit de România ca de ceva nedemn de UE, dar a ridicat în slăvi Ucraina, ceea ce ne face să pricepem clar că este ce se zice de el: Un neonazist infect!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger