Poate că Mario Draghi se retrage din politică, dar premierul Italiei aruncă o umbră lungă asupra alegerilor anticipate din septembrie, pe care mulți cetățeni le consideră o greșeală.
Pregătindu-se pentru o campanie electorală neobișnuit de scurtă de două luni, partidele rivale se luptă pentru a stabili cine este responsabil pentru implozia guvernului de uniune națională al lui Draghi, într-un moment de provocări economice și geopolitice acute.
Drama a tulburat peisajul politic fragmentat al Italiei, în care alianțele sunt esențiale pentru formarea unei majorități guvernamentale.
Draghi, fostul șef al Băncii Centrale Europene, care a fost scos din pensie pentru a deveni prim-ministru în februarie anul trecut, a câștigat aprobarea publică, deoarece a încercat să mențină pe drumul cel bun redresarea economică a Italiei.
Dar Mișcarea Cinci Stele, anti-establishment, Forza Italia a lui Silvio Berlusconi și Liga de dreapta a lui Matteo Salvini – toate făcând parte din fostul guvern de uniune națională – au boicotat un vot de încredere asupra conducerii sale la 20 iulie, declanșând demisia premierului și dizolvarea parlamentului a doua zi.
Analiştii de la Financial Times spun că trădarea lor va avea ramificaţii pentru alegerile din 25 septembrie, influenţând atât alegătorii, cât şi alianţele politice.
Sondajele de opinie indică o coaliție de dreapta cu Frații Italiei, care a fost în opoziție în timpul mandatului lui Draghi, Forza Italia și Liga, pe cale să obțină o victorie electorală decisivă.
Dar ele arată, de asemenea, că sprijinul popular pentru cele trei partide care l-au abandonat pe Draghi – inclusiv Forza Italia și Liga – s-a erodat ușor de la implozia guvernului.
Înlăturarea fără ceremonii a premierului a modificat peisajul politic într-un sistem care avantajează mai degrabă partidele care se aliază cu altele decât cele care merg pe cont propriu.
În timp ce două treimi din locurile din Parlament provin din reprezentarea proporțională, permițând partidelor mici cu o cotă de voturi infimă la nivel național să își asigure o prezență legislativă simbolică, o treime din locuri sunt câștigate în cursele uninominale în circumscripțiile electorale din întreaga țară, care favorizează coalițiile largi unite în spatele unui singur candidat.
După prăbușirea guvernului, Partidul Democrat (PD), de centru-stânga, un susținător fervent al lui Draghi, a renunțat la alianța cu Cinci Stele, care a fost cel mai mare partid din ultimul parlament, dar care se așteaptă să își vadă numărul de voturi în scădere.
În schimb, PD, care se află imediat după Frații Italiei în ceea ce privește popularitatea, încearcă să încheie alianțe cu partide de centru mai mici pentru a forma o coaliție câștigătoare.
La dreapta, doi miniștri cu greutate din Forza Italia, Mara Carfagna și Mariastella Gelmini, au părăsit partidul, dezgustate de rolul lui Berlusconi în torpilarea guvernului Draghi. Dezertorii s-au alăturat acum partidului centrist Azione al lui Carlo Calenda, care încearcă să atragă alegătorii moderați dezamăgiți de Forza Italia și care se tem de Frații din Italia.
Chiar și în condițiile în care Liga și Forza Italia își pierd popularitatea, blocul de centru-dreapta pare încă sigur că va deveni cea mai mare forță din parlament, condus de sprijinul în creștere pentru Frații Italiei ai Giorgiei Meloni.
