Șeful serviciului de spionaj al Rusiei a negat, marți, că ar fi responsabil pentru atacul cibernetic asupra companiei americane SolarWinds, dar s-a declarat „flatat” de acuzațiile SUA și ale Marii Britanii că serviciile de informații rusești se află în spatele unui astfel de cyberatac.
Statele Unite și Marea Britanie au dat vina pe Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) pentru atacul cibernetic care a compromis nouă agenții federale americane și sute de companii din sectorul privat. „Aceste afirmații sună ca o un roman polițist ieftin și prost”, a declarat pentru serviciul rus al BBC directorul SVR, Serghei Narîșkin, un apropiat al președintelui Vladimir Putin.
Întrebat dacă SVR este responsabil pentru atacul SolarWinds, Narîșkin a răspuns, cu un zâmbet pe față, că ar fi „flatat” dacă SVR ar fi fost responsabil pentru un atac atât de sofisticat, dar că nu ar poate „să-și însușească realizările creative ale altora”.
SUA și Marea Britanie s-ar fi atacat singure
Serghei Narîșkin a sugerat că, tocmai, serviciile de informații occidentale ar fi putut orchestra cyberatacul împotriva SolarWinds, citând un document făcut public în 2013 de fostul contractant al Agenției Naționale de Securitate (NSA),Edward Snowden, pentru a sugera că tacticile atacului erau similare cu cele folosite de serviciile secrete americane și britanice.
„În acest document scrie că, folosind un parteneriat secret cu companiile tech și furnizorii de internet, agențiile de informații ale SUA și Marii Britanii au introdus vulnerabilități secrete în software-urile comerciale de criptare. Nu eu pretind că acest atac a fost dus de o agenție a Statelor Unite, dar tactica este similară”, a declarat Narîșkin.
Faptul că șeful serviciului de spionaj al Rusiei insinuează că SUA și Marea Britanie ar putea fi în spatele cyberatacului SolarWinds justifică explicații de la Washington și de la Londra, în condițiile în care ambele țări arată cu degetul acuzator către Mosocova pentru responsabilitatea cyberatacului.
Pe de altă parte, cybercriminalitatea, mai ales cea din partea unor actori statali, este dificil de dovedit – și uneori nici nu se dorește acest lucru, cu subiect și predicat. Mai degrabă declarațiile lui Narîșkin fac parte din acest context, pe principiul că atacul e cea mai bună apărare la acuzațiile occidentalilor.
Reluarea contactelor cu MI6
Șeful spionilor ruși a dezvăluit că SVR a reluat contactele cu șeful serviciului de informații externe al Marii Britanii, MI6, și că speră la o întâlnire cu acesta în curând.
Statele Unite și Marea Britanie prezintă Rusia ca o fostă superputere periculoasă despre care susțin că a otrăvit inamici ai regimului cu agenți neurotoxici și izotopi radioactivi, a intervenit în alegerile occidentale și a efectuat operațiuni de hacking în întreaga lume.
„Acuzații care sunt absurde”, a calificat directorul SVR.
Piratarea SolarWinds, identificată în decembrie anul trecut, a oferit acces la mii de companii și birouri guvernamentale care foloseau produse dezvoltate de compania de software, scrie AFP.
Președintele Microsoft, Brad Smith, l-a descris drept „cel mai mare și mai sofisticat atac pe care l-a văzut vreodată lumea”.
Potrivit agenției britanice de monitorizare GCHQ, este foarte probabil ca SVR să fi fost responsabil pentru atacul cibernetic împotriva SolarWinds.