AcasăȘTIRI EXTERNEȘefii finanțelor, pe teren minat: tensiuni geopolitice, inflație, pandemie

Șefii finanțelor, pe teren minat: tensiuni geopolitice, inflație, pandemie

Tensiunile Rusia-Ucraina-Occident ar putea amenința redresarea economică globală, a avertizat președintele indonezian Joko Widodo, joi, la deschiderea unei reuniuni de două zile a miniștrilor de finanțe G20 și guvernatorilor băncilor centrale.

Întâlnirea se desfășoară într-un format „hibrid” din cauza Covid, mai mult de jumătate dintre delegații din cele mai mari douăzeci de economii din lume participând online. Întâlnirea fizică a fost mutată din Bali în capitala Jakarta, în timp ce țara se confruntă cu un val în creștere al variantei extrem de contagioase Omicron.

„Nu este momentul să vedem rivalități și să creăm noi tensiuni care ar putea dăuna redresării economice  globale, cu atât mai puțin să pună în pericol securitatea globală, cum se întâmplă astăzi în Ucraina”, a sublniat președintele celei mai mari economii din Asia de Sud-Est.

El a făcut apel la țările G20, care includ Rusia, Statele Unite și China, pentru „sinergie și colaborare”.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a recunoscut că sancțiunile împotriva Rusiei pentru invadarea Ucrainei ar avea „repercusiuni globale”.

În meniul discuțiilor s-a aflat și nevoia unei mai bune pregătiri în fața viitoarelor pandemii, și finanțarea necesară.

„Trebuie să acționăm urgent pentru a consolida arhitectura globală a sănătății, astfel încât să avem instrumentele necesare pentru a preveni, pregăti și răspunde la viitoarele crize de sănătate”, a precizat Yellen.

Ea a menționat „un fond de intermediere financiară găzduit la Banca Mondială”, îndemnând „toți membrii G20 să se alăture acestuia în lunile următoare”.

G20 va discuta condițiile acestui fond „în care Organizația Mondială a Sănătății va avea un rol central de coordonare”, a declarat ministrul de Finanțe indonezian, Sri Mulyani Indrawati.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a insistat asupra rolului central al agenției și a cerut prima plată de urgență a celor 16 miliarde de dolari care încă lipsesc pentru a-și finanța planul de combatere a actualei pandemii Covid-19.

„Toate eforturile de a îmbunătăți guvernanța, sistemele și finanțarea pentru securitatea globală a sănătății pot avea succes numai dacă întăresc rolul OMS”, a menționat el.

Membrii G20 urmau să discute și despre riscurile asociate cu accelerarea inflației în anumite țări și necesitatea unei „strategii de ieșire” armonioase din politica monetară acomodativă a statelor dezvoltate.

Reducerea datoriilor pentru țările sărace și punerea în aplicare a reformei fiscale globale sunt, de asemenea, pe agenda.

author avatar
Radu Jacotă Redactor