Securitatea Europei după era Trump

Declarațiile lui Donald Trump de tipul „America First”  i-au făcut pe europeni să se întrebe dacă Statele Unite și Europa au aceleași valori.

Cu siguranță,  alegerea lui Joe Biden a fost apreciată de majoritatea europenilor, dar cine poate fi sigur că mișcarea politică întruchipată de Trump nu se va întoarce?  Partidul republican pare să fie în continuare partidul lui Trump. Cât timp sunt dispuși liderii și populațiile europene să trăiască cu posibilitatea ca un guvern „Trumpist” să se întoarcă? Rezultatul administrației Trump a fost o revenire a ideii că Europa trebuie să fie capabilă să se apere singură în cazul în care nu mai poate conta pe SUA – o idee promovată de președintele francez Emmanuel Macron, avocatul “autonomiei strategice”.

Nu era neobișnuit să auzi oameni din comunitatea de securitate din Atlantic spunând că o a doua administrație Trump ar însemna retragerea SUA din NATO. Nu s-a întâmplat, din fericire.

“Este posibil ca americanii să  nu perceapă cât de mult prejudiciu a făcut administrația Trump încrederii în SUA – nu numai din partea liderilor europeni, ci și a publicului european”, relatează National Interest într-o analiză a  provocărilor de securitate europeană.

China nu este o problemă militară pentru Europa

Europa nu ar trebui să accepte necesitatea de a juca în liga superputerilor globale și de a-și dezvolta propriul sistem de apărare autonom?

Majoritatea marilor probleme de securitate cu care se confruntă Europa nu necesită vaste forțe armate; capacitățile militare din epoca industrială care au servit drept descurajare eficientă pot fi încă necesare, dar cu siguranță nu sunt suficiente.

China nu este o problemă militară pentru Europa: nimeni nu se teme de o armată chineză care străbate stepele precum Genghis Khan.

Dar riscurile asociate achizițiilor cheie de porturi, infrastructuri critice și firme de tehnologie avansată pot fi și mai periculoase – și dificil de apărat.

În cele din urmă, tensiunile în creștere dintre Statele Unite și China îi pot bloca pe  europeni la mijlocul unui război rece sino-american.

Rusia, da!

Principalul risc de apărare cu care se confruntă Europa este Rusia. La întrebarea dacă Europa se poate apăra de o invazie rusă hotărâtă în țările baltice –  sau asupra altor aliați NATO din Europa de Est – răspunsul este nu.

Fără o Rusie amenințătoare, ar fi puțină nevoie de NATO, cel puțin nu într-o formă similară cu cea actuală.  Aici se află un paradox: odată cu sfârșitul comunismului, se părea că interesele Rusiei se află într-o relație strânsă și cordială cu Europa, care ar facilita dezvoltarea sa economică și ar consolida reapariția sa socială și culturală. Dar alegerea lui Vladimir Putin, un președinte ostil Occidentului, a însemnat sfârșitul iluziilor.

Putin și-a îndeplinit obiectivele: slăbirea coeziunii UE, subminarea membrilor săi, paralizarea Ucrainei și Republicii Moldova prin conflicte înghețate și menținerea Belarusului sub dictatură.

În mod ironic, dacă Putin a vrut să distrugă (sau cel puțin să transforme) NATO, el ar putea face acest lucru punând capăt ostilității Rusiei față de Occident și construind o politică de apropiere cu Europa.

Aproape s-a întâmplat sub Mihail Gorbaciov și s-ar putea întâmpla după Vladimir Putin. Astfel, Rusia constituie o problemă anomală, dar reală pentru Europa. Pentru ca Europa să aibă o apărare comună, trebuie să fie capabilă să se apere colectiv împotriva Rusiei.

Nu există nicio îndoială că tehnologia europeană este la fel de avansată ca cea americană; în unele cazuri, datorită proceselor lungi și greoaie de achiziție din SUA, unele dintre cele mai noi tehnologii sunt mai ușor disponibile din surse non-americane.

În același timp, există, de asemenea, dependență semnificativă de sistemele de echipamente din SUA, în parte din cauza cheltuielilor de dezvoltare formidabile și a costurilor de întreținere a pieselor de reparații și a capacităților de întreținere.

În plus, unele țări percep presiuni politice pentru a „cumpăra american”. Acestea sunt provocări la ideea că Europa ar putea să-și reducă dependența de sprijinul militar și tehnologic american sau chiar să meargă singură.

Cu toate acestea, un parteneriat de securitate continuat SUA-Europa este în interesul tuturor și nu ar trebui să fie susținută o  încercare a Europei  de separare în problemele de apărare.

În același timp, o reevaluare semnificativă a rolurilor, misiunilor și resurselor ar putea consolida de fapt securitatea euro-atlantică și o va face atât mai stabilă, cât și mai rentabilă. O apărare pur europeană ar fi într-adevăr o aventură extrem de riscantă.