Cauta

Se întâmplă şi la case mari: vacanţele de lux ale lui Boris Johnson în Caraibe, anchetate!

Johnson Boris

Se întâmplă şi la case mari: vacanţele de lux ale lui Boris Johnson în Caraibe!

Boris Johnson face obiectul unei anchete în legătură cu vacanţele de lux pe care le-a petrecut în Caraibe după victoria la alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019, a transmis luni pe site-ul său autoritatea însărcinată cu monitorizarea respectării regulilor parlamentare.

Liderul conservator şi logodnica sa Carrie Symonds au petrecut Noul An pe insula privată Moustique, în Arhipelagul Grenadine din Caraibe.

Cât au costat vacanţele?

În declaraţia sa de avere în calitate de deputat, Boris Johnson a scris că aceste vacanţe în valoare de 15.000 de lire (17.400 de euro la cursul actual) i-au fost oferite de omul de afaceri David Ross, un donator al Partidului Conservator.

Însă Ross a stârnit confuzie atunci când, într-o primă fază, a negat că a oferit o astfel de sumă, după care a revenit şi a spus, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, că este vorba de „un beneficiu în natură”.

Downing Street a subliniat anterior că totul a fost declarat în documentele oficiale.

Probleme şi cu vacanţa din Mustique

Noua anchetă vine după ce The Daily Mail a scris că Boris Johnson a plecat în vacanță la Mustique, o insulă privată din arhipeleagul Caraibe, pentru petrecerea de revelion din 2020.

Potrivit cotidianului britanic, Johnson a petrecut acolo 10 zile, într-o vilă de lux, costurile vacanței ridicându-se la 15.000 de lire sterline, acestea fiind suportate de unul dintre donatorii partidului conservator, David Ross.

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Exit mobile version