Cauta

Se închid centralele nucleare: UE își taie energia de sub picioare

Există o tradiție a activismului antinuclear: primele proteste în masă împotriva construcției de centrale nucleare  au avut loc la Wyhl, în Germania, în 1971. După trei decenii, în mod absolut stupid, o mare parte a continentului european se denuclearizează în mod constant și ia calea Green Deal-urilor nerealiste și costisitoare pentru portofelul consumatorilor. Acum, în contextul crizei energetice cu care se confruntă UE, se ridică întrebări serioase cu privire la consecințele acestei traiectorii.

Italia, Germania, Belgia, Spania, Marea Britanie, printre altele, au stabilit politici oficiale pentru eliminarea treptată a energiei nucleare. O excepție notabilă este Franța, care dispune de 56 de reactoare funcționale, fiind pe locul 2 în lume după SUA(94).

În anul 2000, Europa a generat aproape o treime din electricitatea sa din fisiune nucleară, cea mai mare proporție din orice regiune! De atunci, capacitatea s-a redus pe măsura închiderii centralelor.

Până anul trecut, producția nucleară din cele 123 de reactoare din Europa scăzuse la 24% din generarea de electricitate – un minim de mai multe decenii.

Ponderea energiei nucleare în generarea de electricitate ar putea scădea până la 5% în următorii 20 de ani, potrivit unui studiu Foratom, asociația europeană a industriei nucleare.

Partea inversă a denuclearizării este dependența mai mare de sursele regenerabile „noi” (în mare parte eoliene și solare), a căror producție depinde de natură. Dar Europa nu se poate încălzi fără gaz rusesc, aproape 40% din importuri.

“O tragedie climatică”

În timp ce liderii mondiali s-au adunat la Glasgow pentru conferința climatică COP26, ironia sorții, multe țări europene se află într-o poziție diplomatică incomodă. Printre cererile lor centrale se numără accelerarea eliminării treptate a cărbunelui. Dar, în același timp, își repornesc în liniște propriile centrale pe cărbune. Au mirosit că vor urma proteste sociale după explozia facturilor la gaz și electricitate.

O altă îngrijorare este că Europa a luat cumva o întorsătură greșită și și-a “îngreunat propria decarbonizare”, notează The Washington Post.  La un deceniu după decizia Angelei Merkel post-Fukushima de a elimina centralele nucleare din Germania, puțini experți mai susțin închiderile anticipate.

Chiar și analistul energetic Michael Liebreich, un critic vehement al sectorului nuclear, a calificat astfel de închideri drept „ o tragedie climatică”, care îi va lipsi pe  consumatori  de energie abundentă, ieftină și fără emisii de carbon.

Nu departe de centrul Bruxelles-ului se află o structură uimitoare din oțel inoxidabil, cu nouă sfere suspendate pe brațe tubulare. Construit pentru Expoziția Mondială din 1958, Atomium reprezintă o celulă care cuprinde atomi de fier. Dar este și un simbol al credinței în progresul tehnic. UE vrea să întoarcă pagina, își taie singură sursele de energie fiabilă și, cu ochii pe himera “tranziției verzi”, va trage ponoasele în curând.

Ultimele stiri

  • Guvernul a aprobat o hotărâre prin care lui Traian Băsescu i se atribuie un apartament/La solicitarea fostului preşedinte, HG-ul are regim clasificat
  • Bineeeee, Bolo! Iscusit guvern
  • Guvernul a adoptat proiectul privind plata pensiilor de la Pilonul II/Două modificări față de forma inițială
  • “Afacerea Liberty Galați”: Procurorii se încălzesc pe margine, cu ochii pe administratorii concordatari EuroInsol și CITR
  • Reacția părinților tinerilor uciși la 2 Mai, după ce s-a dat sentința definitivă în cazul lui Vlad Pascu: „E o decizie sfidătoare/După trei ani îl vom vedea pe străzi”
  • ULTIMA ORĂ. Cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de joi, 21 august
  • Dan Șucu, TUN cu banii din PNRR! Patronul Rapidului a vândul la suprapreț mobilă școlilor din Iași!
  • Accidentul de la 2 Mai. UPDATE: Vlad Pascu a aflat decizia definitivă a instanței. Ce condamnare a primit
  • Primarul din Mangalia, reținut de DNA pentru 24 de ore, fiind suspectat de luare de mită
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version