Peste 15 miliarde de dolari a costat orgoliul lui Donald Trump de a ține departe imigranții! La patru ani de când fostul președinte american a decis să ridice un zid la frontierea SUA cu Mexicul, Joe Biden anunță o schimbare majoră.
Finanțarea acestui zid transfrontalier a fost anulată prin procedură de urgență națională.
„Am stabilit că decretarea urgenţei naţionale la frontiera sudică nu era justificată. De asemenea, am anunţat că, prin politicile Administraţiei mele, niciun dolar furnizat de contribuabili nu va mai fi direcţionat pentru construirea unui zid la frontieră, am cerut o revizuire atentă a tuturor resurselor acordate sau destinate acestui scop”, a transmis Joe Biden Congresului, potrivit USA Today.
Costuri uriașe pentru construcția zidului
Lucrările demarate în 2019 au costat Statele Unite peste 15 miliarde de dolari, deoarece Mexicul nu a plătit niciun cent. Mii de familii au fost separate după ridicarea zidului american.
Mai mult, s-au distrus habitate naturale și comunități, au murit numeroși imigranți. Aceste fapte groaznice l-au determinat pe Biden să oprească imediat lucrările zidului care măsoară deja 727 de kilometri.
Diferite tipuri de blocaje erau deja ridicate la granită, însumând aproximativ 1.000 de km, înainte de mandatul început de Trump în 2017. Pe durata șederii la Casa Albă, au fost construiți încă 130 de km, iar alți 650 de km din cei existenți au fost refăcuți.
Imediat după ceremonia de învestire, Joe Biden a anulat mai multe ordine ale lui Donald Trump privind imigranții.
Când auzi de politica democrată te apucă greața.
,,Mii de familii au fost separate dupa ridicarea zidului american”.. Normal de asta l-a și ridicat Trump! Mexicul nu a dat un cent pt. zid așa cum promisese Trump ca va fi ridicat cu banii mexicanilor…Auzi bă și mexicanii ăștia niște răi..Să nu dea ei banii mă pt. interesele amerigane? Păi daca era România in locul Mexicului platea pina pînă acu cele 15 miliarde și mai și dadea avans inca 35 dă miliarde pt. zid!!
si odata cu el si America
Asta inseamna dreapta si nu securism, si respectul pt cuvantul dat. Nu ca la noi promiti si apoi tai.
A promis zid a facut zid.
Restul nu conteaza.