Scenariul „blackout”: După gaze, Rusia poate tăia și sistemul GPS? De ce Putin așteaptă să „orbească” Occidentul

O perturbare majoră a sistemelor de poziționare GPS ar avea consecințe colosale asupra funcționării economiei mondiale. Războiul din Ucraina, atacurile asupra gazoductelor Nord Stream, au ridicat temeri privind vulnerabilitatea infrastructurilor strategice. Poate Rusia lui Vladimir Putin să amenințe acest sistem?

Conceput inițial pentru aplicații militare, Sistemul global de poziționare (GPS) este un sistem de poziționare prin satelit deținut de Pentagon, care este utilizat și pentru o gamă largă de aplicații civile. Fie că este vorba de logistică, transport, agricultură, finanțe, industrie, apărare sau securitate, GPS-ul garantează o poziționare precisă și o marcare a timpului oriunde în lume. În contextul actual al amenințărilor tot mai mari din partea Rusiei la adresa Occidentului, este această infrastructură crucială în pericol?

O infrastructură esențială, dar vulnerabilă

Primul satelit GPS a fost plasat pe orbită în 1978, iar acoperirea globală a fost finalizată în ianuarie 1995. În prezent, sistemul GPS se bazează pe o constelație de 31 de sateliți care permite unui utilizator din orice parte a lumii să aibă în permanență în raza de acțiune cel puțin patru sateliți. Sateliții GPS se află pe orbite circulare la o altitudine de 20.200 km. Sistemul este cunoscut publicului larg în primul rând pentru aplicațiile sale de geolocalizare, cum ar fi Waze, dar utilizările sale sunt, de fapt, foarte variate.

Un satelit conține patru ceasuri atomice, sincronizate și trasabile, care servesc drept referință pentru miliarde de utilizatori. Sincronizarea GPS este atât de precisă încât a devenit o parte esențială a industriei globale. De exemplu, centralele electrice moderne se bazează pe această sincronizare pentru a modifica, adapta și urmări cererile de energie și pentru a ajusta producția de energie. De asemenea, piețele financiare mondiale se bazează pe timpul GPS pentru a înregistra miliarde de tranzacții zilnice în doar câteva milisecunde, scrie Ouest-France.

Semnalele GPS sunt, prin urmare, o infrastructură esențială, dar extrem de vulnerabilă. În primul rând, din cauza amenințărilor naturale, cum ar fi erupțiile solare din vara anului 2022, care au perturbat ionosfera, împiedicând trecerea semnalelor GPS. Aceste furtuni sunt din ce în ce mai frecvente. Soarele a intrat într-un nou ciclu, cu un vârf de activitate așteptat în 2025-2026. O erupție solară majoră ar putea scoate din funcțiune mai mulți sateliți, temporar sau permanent. În plus, GPS-ul este expus la tot felul de amenințări provocate de om, de la bruiaj la hacking, atacuri cibernetice și chiar atacuri fizice.

Amenințările de atac fizic asupra sateliților GPS nu au fost puse în practică până în prezent (deși un astfel de scenariu nu poate fi exclus, având în vedere dezvoltarea rapidă a armelor antisatelit). Cu toate acestea, există deja o creștere rapidă a incidentelor, atât intenționate, cât și neintenționate. Potrivit proiectului Strike3, o inițiativă europeană de limitare a expunerii continentului la „riscul GPS”, numai în luna aprilie 2018 au fost detectate peste 21.000 de evenimente de interferență a comunicațiilor aeroportuare în cele opt aeroporturi europene principale. Dintre acestea, 1.141 au fost identificate ca fiind interferențe deliberate.

Un cyberatac în spațiu

Un atac cibernetic în spațiu poate provoca întreruperi, pierderi de date și chiar pierderea unui satelit sau a unei întregi rețele de sateliți. Obținând controlul sistemului de comandă și control al unui satelit, un atacator ar putea modifica orbita acestuia, întrerupe comunicațiile sau dezactiva componentele electronice ale acestuia. La fel ca în cazul majorității atacurilor cibernetice terestre, atacatorul ar putea folosi serverele deturnate fără a lăsa urme.

Conștienți de fragilitatea sistemului, Rusia, apoi UE și, în cele din urmă, Japonia și China au creat propriile constelații de sateliți: Glonass în 1993, Galileo în 2011, QZSS și, respectiv, Beidou în 2018. Prin urmare, denumirea GPS, specifică sistemului american, tinde să fie înlocuită cu „Global Navigation Satellites System” (GNSS).

Sisteme de bruiaj

Forțele armate contemporane, în special în Occident, au dezvoltat o dependență acută de GPS, fie pentru geolocalizare, fie pentru ghidarea rachetelor, fie pentru navigația pe mare sau în aer. Obuzele de artilerie „inteligente” și rachetele HIMARS, datorită ghidării lor sofisticate prin GPS, sunt capabile să lovească cu o precizie de mai puțin de 2 metri o țintă situată la câteva zeci sau chiar sute de kilometri, așa cum a demonstrat cu succes artileria ucraineană în ultimele săptămâni.

Prin urmare, este în interesul multor actori să dezvolte sisteme de bruiaj. Prin bruiaj se urmărește transmiterea unui semnal mai puternic în aceeași bandă de frecvențe ca și GPS-ul pentru a perturba semnalele acestuia. Disponibile pentru câteva zeci de euro, dispozitivele de bruiaj sunt utilizate frecvent de infractori în cazul furturilor de vehicule. Dispozitivele civile au o rază de acțiune de câteva zeci de metri, în timp ce dispozitivele militare pot bruia sau chiar întrerupe semnalele GPS pe o rază de câteva sute de kilometri.

În timpul Operațiunii Iraqi Freedom din 2003, compania rusă Aviaconversiya a furnizat forțelor armate irakiene dispozitive de bruiaj GPS, care cântăresc mai puțin de 8 kg și au o rază de acțiune de 200 km. Amenințarea a fost considerată suficient de serioasă pentru ca coaliția să vizeze aceste dispozitive cu prioritate.

Mai aproape de Europa, în Franța, la Nantes, în 2017, un inginer de vânzări a omis să oprească dispozitivul de bruiaj GPS  lăsat în vehiculul său parcat la aeroport. Dispozitivul de bruiaj a perturbat grav operațiunile aeroportuare, iar riscul unei coliziuni în aer a dus la intervenția jandarmeriei, care a geolocalizat și apoi a neutralizat dispozitivul de bruiaj.

De cealaltă parte a continentului, Coreea de Nord se angajează în mod regulat în campanii de bruiaj care vizează aeronavele sud-coreene, atât civile, cât și militare, în scopuri obscure. Câteva sute de avioane civile pot fi vizate în fiecare lună, potrivit Autorității coreene de aviație civilă.

În principiu, bruiajul este o operațiune relativ ușoară, deoarece semnalele GNSS – atât GPS, cât și Galileo – sunt slabe în comparație cu cele emise de dispozitivele de bruiaj. Un semnal GPS poate fi comparat cu zgomotul produs de o cicadă, în timp ce bruiajul prin interferențe este similar cu cel produs de un avion cu reacție.

De ce Putin așteaptă să orbească Occidentul

Atunci de ce Rusia, care a investit masiv în sisteme de război electronic capabile să întrerupă comunicațiile și semnalele pe un spectru larg, nu a „tăiat” încă GPS-ul?. Rusia dispune de echipamente foarte sofisticate de bruiaj anti-GPS și de arme antisatelit. Anterior, a bruiat semnalele GPS ale NATO pe o zonă extinsă, și anume Arctica, în timpul exercițiilor militare NATO din toamna anului 2018.

În 2021, când Rusia tocmai distrusese unul dintre sateliții săi în spațiu, un comentator de la televiziunea rusă a declarat în 2021 că națiunea ar putea „orbi NATO”” prin doborârea tuturor sateliților GPS. Astăzi, în Ucraina, forțele rusești bruiază în mod regulat semnalele GPS într-o parte a teatrului de operațiuni. Totuși, acest bruiaj nu este atât de complet pe cât se așteptau unii observatori.

Motivul principal este că forțele rusești au nevoie urgentă de GPS. Receptoarele GPS sunt larg răspândite, mult mai ieftine și mai ușor de utilizat decât receptoarele Glonass. Acest lucru este evidențiat de avioanele de luptă rusești doborâte, în cazul cărora s-au găsit receptoare GPS civile lipite pe panourile de instrumente. În plus, Ucraina încă mai folosește stocuri mari de arme din epoca sovietică, care este puțin probabil să fie afectate de războiul electronic.

Scenariul „GPS blackout” și întoarcerea la sextant

Cu toate acestea, de mai mulți ani, forțele armate occidentale se pregătesc pentru un scenariu de întrerupere completă și prelungită a sistemelor de poziționare și navigație prin satelit: „GPS Blackout”.

Exercițiile NATO simulează acum un conflict de mare intensitate, rapid și simultan, într-un mediu cu comunicații foarte degradate, în care o defecțiune majoră a GPS-ului se produce pe parcursul mai multor săptămâni sau chiar luni. Armatele occidentale iau în considerare soluții alternative pentru a-și menține capacitățile de luptă la un nivel adecvat: lansarea de rachete fără GPS și utilizarea sextantului ca instrument de navigație pe mare, cum se făcea în trecutul îndepărtat.

Printre soluțiile mai tehnice, armatele occidentale se orientează către crearea de rețele de pseudo-sateliți sau pseudoliție, prin intermediul antenelor terestre, pentru a crea un sistem de localizare „de teatru”, spre deosebire de GPS, care este de natură globală. Acest tip de sistem permite o reziliență mai mare și este, de asemenea, mult mai ieftin de implementat.

Sistemele mai vechi, cum ar fi Astro-inertial Navigation System (ANS), au fost readuse în uz pentru a asigura o redundanță pentru GPS. ANS este utilizat pe unele aeronave americane, inclusiv pe avionul de spionaj BlackBird SR71. Deși este mai puțin precis decât GPS, ANS permite geolocalizarea și geopoziționarea cu o precizie de 100 de metri.

În fine, agenția publică americană DARPA – creatorul internetului în anii 1960 – lucrează în prezent la o altă tehnologie pe care o consideră „foarte promițătoare”, ASPN: All-Source Positioning and Navigation. Aceasta presupune utilizarea semnalelor de oportunitate, cum ar fi radioul, antenele releu și televiziunea, pentru a se poziționa. Omologul său britanic, Aria, lucrează la un sistem de navigație numit NAVSOP (Navigation via Signals of Opportunity), bazat pe principii identice.