John Elkann, șeful dinastiei Agnelli, care deține acțiuni la Stellantis, Ferrari și The Economist, și-a construit o reputație în ceea ce privește modul în care întreprinderile de familie ar trebui să gestioneze succesiunea și guvernanța.
Dar o lună de scandaluri în care au fost implicate rude amintește cum legăturile de sânge pot fi încă extrem de perturbatoare chiar și în cele mai profesionalizate afaceri ereditare.
Elkann este moștenitorul consacrat al imperiului auto Agnelli, fondat în 1899; el este, de asemenea, directorul executiv al Exor, fondul de investiții al familiei și compania holding pentru o lungă listă de întreprinderi.
Ultimele săptămâni au fost tumultoase. La 7 noiembrie, o audiere preliminară în orașul natal al clanului, Torino, a fost marcat de un nou schimb de animozități într-o bătălie de 20 de ani pentru moștenire între Elkann și mama sa înstrăinată, Margherita Agnelli, fiica lui Gianni Agnelli. Legendarul magnat al Fiat, care a murit în 2003, l-a desemnat pe Elkann ca eventual succesor al său în 1997.
Miezul procesului este dacă mama lui Elkann poate face ca litigiul lor să fie audiat la Torino – și, prin urmare, în conformitate cu legislația italiană – chiar dacă un proces este deja în curs de desfășurare în Elveția. Scopul ei final este de a profita de legile italiene mai generoase privind moștenirea, care i-ar putea aduce mai multă influență la Exor. Persoane apropiate lui Elkann spun că este foarte puțin probabil ca ceva să se schimbe, dar admit că sunt surprinse de deschiderea unui alt front în lupta dinastică.
Elkann a mai avut o altă criză în care a fost implicat un membru al familiei. Unchiul său, Andrea Agnelli, a demisionat din funcția de președinte al Juventus FC, împreună cu restul consiliului de administrație, după ce procurorii și autoritățile de reglementare italiene au afirmat că a comis abateri contabile.
Zio Andrea reprezentase Exor – și, prin urmare, familia – în calitate de președinte timp de 12 ani. Clubul de fotbal valorează doar 2% din valoarea netă a activelor conglomeratului, care se ridică la 33 de miliarde de dolari, dar controversa contabilă a aruncat o pată asupra întregii afaceri.
Elkann a intervenit și a spus că va instala un nou consiliu de administrație al Juventus, plin de „personalități tehnice și juridice”.
Tolstoi spunea că „Familiile fericite sunt toate la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei”. Iar Casa Agnelli a avut parte de necazuri epice.
Elkann s-a confruntat în repetate rânduri cu crize familiale, începând cu pericolul de falimentul al Fiat după moartea bunicului său, cu propria sa ascensiune la conducerea imperiului după sinuciderea unui unchi și moartea de cancer a altuia, cu disputa juridică a mamei sale, cu presupusul abuz de stupefiante al fratelui său.
Drama dinastică întărește importanța unor manageri competenți și externi în firmele de familie, în loc de instalarea unor verișori în birourile din colțurile filialelor. Într-adevăr, Juventus a fost ultimul avanpost încă condus de un Agnelli, în afară de Exor însăși. La 1 noiembrie, în timp ce speculațiile cu privire la viitorul clubului de fotbal se învârteau, Elkann a anunțat numirea mai multor manageri independenți externi în cadrul afacerii Exor. O încercare de a separa membrii familiei Agnelli și prietenii de operațiuni.
Totuși, ultima concluzie a lui Elkann privind controlul dinastic este una veche. Într-un studiu recent realizat de Credit Suisse asupra a sute de birouri de familie din întreaga lume, Felix Baumgartner, șeful departamentului de clienți premium, a avertizat că nicio organizare nu poate depăși conflictele inerente din familie. „Birourile de familie unice nu au găsit încă o soluție la provocarea veche de a gestiona conflictul între generații”.
