AcasăȘTIRI EXTERNEScandalul submarinelor. Ce au discutat Joe Biden și Emmanuel Macron la telefon

Scandalul submarinelor. Ce au discutat Joe Biden și Emmanuel Macron la telefon

Scandalul submarinelor. Ce au discutat Joe Biden și Emmanuel Macron la telefon

După submarine, ies acum la suprafață vorbe. După ce au avut o convorbire telefonică, miercuri, 22 septembrie, președinții Fanței și SUA „au decis să lanseze un proces de consultări aprofundate” înainte de o întâlnire în octombrie, în Europa. În acest context de relaxare, ambasadorul francez în Statele Unite se va întoarce la post, „săptămâna viitoare”.

În cele din urmă, se întrevede o ieșire din criză – dar, concret, nu se spune cum – la șase zile după izbucnirea celui mai grav conflict diplomatic dintre Statele Unite și Franța, de la refuzul  francezilor războiului din Irak din 2003.

Discuția MacronBiden a fost așteptată cu nerăbdare, în timp ce disputa dintre Paris și Washington privind contractul de vânzare a submarinelor franceze, rupt de Australia în beneficiul americanilor, a continuat să se intensifice.

„Comunicarea deschisă ar fi evitat criza”

Președintele francez și american au convenit, în cadrul conversației telefonice de miercuri, că o comunicare deschisă între ar fi evitat acceastă tesniune, potrivit unui comunicat comun al Palatului Elysee și al Casei Albe.

„Consultările deschise între aliați pe probleme de interes strategic pentru Franța și partenerii europeni ar fi făcut posibilă evitarea acestei situații. Președintele Biden și-a exprimat angajamentul durabil în acest sens ”, se menționează în comunicat.

Drept urmare, cei doi șefi de stat, care se vor întâlni „în Europa la sfârșitul lunii octombrie”, au „decis să lanseze un proces de consultări aprofundate menite să pună în aplicare condițiile care să garanteze încrederea și să propună măsuri concrete pentru a atinge obiectivele comune”.

Ambasadorul Franței la Washington se întoarce

În acest context, ambasadorul francez în SUA, Philippe Etienne, se va întoarce la Washington „săptămâna viitoare”, a decis Macron. Parisul a anunțat vineri rechemarea ambasadorilor în Statele Unite și Australia, o decizie fără precedent față de doi aliați istorici, după torpilarea mega-contractului de vânzare a submarinelor franceze de către Canberra.

Joe Biden a afirmat, de asemenea, că este „necesar ca apărarea europeană să fie mai puternică și mai eficientă” pentru a contribui la securitatea transatlantică și pentru a completa „rolul NATO”. Statele Unite „reafirmă că angajamentul Franței și Uniunii Europene în regiunea indo-Pacificică are o importanță strategică”, se adaugă în comunicat, scrie Le Monde.

Se așteaptă ca miniștrii Externe francez, Jean-Yves Le Drian și omologul său american, Antony Blinken, să se întâlnească față în față, joi, 23 septembrie, la New York, a anunțat un oficial american.

Opoziția: „Macron a capitulat”. „Macron pune lesa Franței umilite”

În Franța, mai mulți candidați la Palatul Elysee, de la Jean-Luc Mélenchon (LFI) la Marine Le Pen (RN) și Eric Ciotti (LR), l-au criticat pe Macron și au cerut revizuirea legăturilor cu NATO, unii dorind să pună pe masă chestiunea participării Franței la comandamantul integrat al organizației transatlantice. Franța a revenit în 2009, sub conducerea lui Nicolas Sarkozy, la 43 de ani după ce l-a părăsit, sub conducerea generalului de Gaulle.

Jean-Luc Mélenchon a denunțat, miercuri seară, o „capitulare”. „Asta e! Macron a capitulat necondiționat în fața lui Biden”, a spus Melenchon. „Macron pune lesa Franței umilite”, a adăugat el.

Marine Le Pen s-a vrut ironică: În domeniul păstrării independenței și mândriei noastre, cu Emmanuel Macron, cel mai rău este întotdeauna sigur!” .

Boris Johnson o dă în frangleză: „Donnez-moi un break”

În vizită la Washington, premierul britanic Boris Johnson a afirmat, de asemenea, că parteneriatul AUKUS nu este „exclusiv” și nu a încercat „să excludă pe nimeni”. De asemenea, el a cerut Parisului să-și revină din furie, lansând, în „frangleză”, „donnez-moi un break” (daţi-mi un răgaz) în această afacere.

„Cred că este timpul ca unii dintre cei mai dragi prieteni ai noștri din lume să-și revină, a declarat Johnson, folosind parțial în franceză expresia engleză „get a grip”, respectiv „prenez un grip”, scrie 20 Minutes.

„Donnez-moi un break”, a continuat Johnson, „acesta este fundamental un mare pas înainte pentru securitatea globală. Aceștia sunt trei aliați care împărtășesc cu adevărat aceleași valori care se reunesc și creează un nou parteneriat de partajare a tehnologiei”.

Parteneriatul strategic pentru regiunea indo-Pacific încheiat între Washington, Londra și Canberra, care are ca scop contracararea influenței Chinei în regiune, are ca rezultat rezilierea unui contract major pentru furnizarea de submarine convenționale semnat de Franța cu Australia, în beneficiul submarinelor nucleare americane.

author avatar
Tudor Borcea
341 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger