Pozatul pentru Playboy poate fi o declarație feministă? Se pare că da, privind din perspectiva unui politician francez care în felul acesta și-a apărat decizia de a apărea pe coperta revistei Playboy pe fondul unei crize a politicii franceze nemaivăzute de câțiva ani.
Marlène Schiappa, o autoare feministă în vârstă de 40 de ani, care a fost scoasă din obscuritate de președintele Emmanuel Macron în 2017, fiind adusă în Guvernul său, nu este străină de controverse.
Marlène Schiappa, pe coperta revistei pentru bărbați
Dar chiar și unii aliați consideră că ministrul a făcut o greșeală cu ultima ei mișcare: a pozat (îmbrăcată, ce-i drept!) pe coperta Playboy pentru a însoți un interviu de 12 pagini despre drepturile femeilor și homosexualilor, precum și despre avort, potrivit france24.com.
Decizia i-a iritat pe unii colegi din guvern, care se luptă cu greve și demonstrații din ce în ce mai violente împotriva planurilor de creștere a vârstei de pensionare cu doi ani.
Premierul Élisabeth Borne, care este a doua femeie care ocupă funcția, a sunat-o personal pe Schiappa pentru a-i spune că „nu era deloc potrivit, mai ales în perioada actuală”, a declarat sâmbătă un consilier pentru AFP.
Marlène Schiappa, criticată de colegi și opoziție
Schiappa este în prezent ministrul Economiei sociale. Anterior, ea a fost ministru pentru Egalitatea de gen.
„Apărarea dreptului femeilor de a face ce vor cu corpul lor: peste tot și tot timpul”, a scris Schiappa pe Twitter sâmbătă. „În Franța, femeile sunt libere. Fie că îi enervează pe retrogradați și ipocriți sau nu.”
Ea a apărut pe coperta revistei într-o rochie albă. Noul număr va apărea pe 8 aprilie.
Ministrul francez de interne, Gerald Darmanin, a sărit în apărarea colegei sale în timpul unui interviu, numind-o pe Schiappa „o femeie de caracter”. „Vreau doar să spun că Marlene Schiappa este o politiciană curajoasă cu caracter și cu propriul stil. Nu este stilul meu, dar îl respecct”, a spus Darmanin.
Mult scandal pentru o panarama batrana.
Probabil intuieste ca va pica guvernul francez si incearca sa se reprofileze pe onlyfans.
Sunt oarecum dezamagit, un site ce se vrea serios promoveaza la greu panarame.
Cand incepe o femeie sa fie interesata de sex???? DE CAND INCEP SA SE JOACE CU PAPUSILE….NUMAI LA ASTA LE E CAPUL.SEX>>>>>BANI>>>>POSETE>>>>>>>>SI AJUNG SCLAVE LA PROXENETI
DE CE AM AVUT 3000DE ANI RAZBOAIE PE MODEL ELENA DIN TROIA….DE LA PANARAME CURVE
AVEAU DREPTATE MEDIEVALII SA LE PUNA CHILOTZII DE TABLA LA CURVELE ASTEA
😅😅😅😅😅😅😃😃😃😃🐺🐺🐺😇😇😆😆😆😆😆😁😁😁😁😁😂😂😂😂😂😂🥳🥳🥳🥳🥳🥳🤣🤣🤣🤣🤣😊😊😊
👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏
deci 493 reprezinta parola ptr sex intre tzatze????Ce faci iubi?….bine…hai sa-mi faci 493 si pe urma 69…
care e parola ptr doggie style???
parola e „mătasugeplua”.
Esti mare BOU cu tot cu plua, paula ta!!!Daca stii sa fii civilizat bine daca nu du-te in plua mea
deci o suge ….
-porcaria asta de „farse de 1 aprilie”
a imbacsit Planeta.
(maxtor are reticiente)