AcasăȘTIRI EXTERNEScandal național. Un clip publicitar în care femeile se transformă în vaci...

Scandal național. Un clip publicitar în care femeile se transformă în vaci (VIDEO)

Scandal național. Un clip publicitar în care femeile se transformă în vaci (VIDEO)

Cea mai mare companie de produse lactate din Coreea de Sud și-a cerut scuze după un clip publicitar controversat în care femei se transformă în vaci, care s-a transformat în scandal național.

Cel mai mare brand de produse lactate din Coreea de Sud nu a reușit să anticipeze efectul de bumerang al campaniei sale în care apar femei care se transformă în vaci. Dezbaterea la nivel național asupra „sexismului” care a urmat postării unui clip publicitar a forțat Seoul Milk să-și ceară scuze.

Și să retragă clipul de pe YouTube. Reclama Seoul Milk arată un bărbat care filmează în secret un grup de femei care beau apă cristalină și practică yoga în natură, pe o pajiște, într-un peisaj idilic.

„Sexism și voyeurism”

O voce din off explică: „Am reuşit într-un final să le prindem pe cameră într-un loc de o curăţenie impecabilă”. Însă bărbatul este dat de gol după ce calcă pe o creangă care troznește, moment în care femeile se transformă în vaci.

Totul se termină cu cuvintele: „ Apă curată, alimente organice, lapte 100% pur din Seul. Lapte ecologic de la ferma biologică în natura plăcută din Cheongwon”.

Anunțul „a stârnit o dezbatere la nivel național despre sexism”, potrivit BBC, „dar criticile nu s-au limitat numai la portretizarea femeilor ca vaci”.

De asemenea, criticile s-au concentrat asupra bărbatului care filmează în secret femeile, „în contextul în care infracţiunile cu camerele ascunse au luat amploare în Coreea de Sud în ultimii ani”.

Difuzarea imaginilor făcute ilegal cu un smartphone sau cu cameră are și un termen consacrat, „molka”, care înseamnă „cameră ascunsă”.

author avatar
Tudor Borcea