Cauta

Scandal în Franța: banca UBS, amendată pentru evaziune fiscală

Curtea de Apel din Paris a condamnat banca elvețiană UBS la plata unei amenzi totale de 1,8 miliarde de euro, după ce a fost găsit vinovată că i-a ajutat pe clienţi să îşi ascundă activele în conturi nedeclarate din străinătate.

Amenda decisă luni în apel este mult mai mică faţă de sancţiunea pronunţată în primă instanţă. În 2019, UBS a fost condamnată la plata unei amenzi de 3,7 miliarde euro, de către un tribunal corecţional din Paris, pentru activităţi bancare ilegale şi fraudă fiscală.

A fost a cea mai mare amendă impusă vreodată de justiţia franceză într-un dosar de evaziune fiscală. La această sumă se adăugau despăgubiri suplimentare în valoare de 800 de milioane de euro către statul francez, în calitate de parte civilă.

UBS este acuzată că a ajutat mii de contribuabili francezi să evite plata taxelor între 2004 şi 2012, acuzaţii respinse de avocatul băncii, Hervé Temime.

Procurorii au precizat că UBS îşi trimitea agenţii comerciali din Elveţia în Franţa la vânătoare de clienţi bogaţi, pe care filiala sa franceză îi repera cu prilejul recepţiilor, concertelor sau turneelor de golf, pentru a-i convinge să îşi deschidă conturi nedeclarate în Elveţia, relatează AFP.

„Este o decizie greu de înţeles. Comparativ cu decizia din primă instanţă, consecinţele financiare sunt mai mici cu 2,7 miliarde de euro, însă, a fost decisă o condamnare penală şi de acea ne gândim dacă se poate face recurs în casaţie”, a declarat avocatul UBS.

În mod obișnuit, amenzile aplicate în Europa în dosare de evaziune fiscală sunt mai mici decât în SUA. Însă, dosarul UBS reprezintă o excepţie, deoarece a fost urmărit cu atenţie de alte bănci.

Într-un dosar similar din SUA, UBS a ajuns la o înţelegere în valoare de 780 milioane de dolari în anul 2009, iar în Germania banca a acceptat în 2014 să plătească o amendă de 300 milioane euro.

Ultimele stiri

  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • Exit mobile version