O tradiție ancestrală a acestui arhipelag din nordul Europei, „grind”, constă în încolțirea cetaceelor într-un golf, apoi măcelărirea lor de oamenii aflați pe țărm.
Faptul că guvernul Insulelor Feroe permite această barbarie în numele „tradiției” nu-l face – împreună cu asasinii delfinilor – mai puțin vinovați de acest măcel fără noimă, care în alte țări ar aduce ani grei de pușcărie.
„Vânătoare organizată și pe deplin reglementată”
Dar guvernul local din Feroe a apărat, marți, 14 septembrie, uciderea a peste 1.400 de delfini într-o singură zi, în timpul unei așa zise „vânători tradiționale”, în ciuda emoției trezite de acest masacru de o magnitudine neobișnuită, chiar și pentru arhipelagul nordic.
„Nu există nicio îndoială că vânătoarea de cetacee din Insulele Feroe este o priveliște dramatică pentru cei care nu sunt obișnuiți să vâneze și să omoare mamifere. Aceste vânători sunt totuși bine organizate și pe deplin reglementate”, declarat pentru un purtător de cuvânt al guvernului din Torshavn, scrie Le Figaro.
Tradiție ancestrală în Insulele Feroe, un teritoriu autonom danez din Marea Nordului, „ grind”” sau „grindadrap” constă în încercuirea cu bărci a unui banc de delfini într-un golf. Apoi „curajoșii pescari” feroezi ucid cu cuțitele mamiferele lipsite de apărare.
Este vorba de obicei de delfinii pilot dar, duminică, au fost încercuiți în acest fel 1.423 de delfini cu laterale albe, a căror vânătoare este, de asemenea, autorizată, într-un fiord de lângă Skala, în centrul arhipelagului.
Potrivit unui jurnalist, niciodată nu au fost uciși atât de mulți delfini în arhipelag.
„O practică barbară”
Fotografiile care prezintă peste o mie de cetacee însângerate pe plajă au atras critici pe scară largă. Potrivit jurnaliștilor locali, 53% din populația arhipelagului s-a opus pescuitului pentru această specie, feroezii nu au nici o intenție de a renunța la „grind”. Descrisă ca o „ practică barbară” de către ONG-ul de mediu Sea Sheperd, „grind” este un sistem de vânătoare durabil, potrivit autorităților din Feroe. Produsul acestui pescuit nu este comercializat, ci este utilizat pentru carnea sa.
Conform estimărilor locale, există aproximativ 100.000 de delfini pilot în apele din jurul arhipelagului, care are o populație de aproximativ 50.000. În 2020, aproximativ 600 de cetacee au fost ucise.