AcasăȘTIRI EXTERNESă faci filme în afara Hollywood-ului, mai IEFTIN. Netflix culege laurii după...

Să faci filme în afara Hollywood-ului, mai IEFTIN. Netflix culege laurii după succesul SQUID GAME

squid gameSă faci filme în afara Hollywood-ului, mai IEFTIN. Netflix culege laurii după succesul SQUID GAME

Proiectele Squid Game ale Netflix vor genera aproape 900 de milioane de dolari, conform unui raport Bloomberg, serialul distopic sud-coreean fiind pe cale să devină un mega-hit în era streamingului.

Netflix diferă de studiourile de film și de rețelele TV prin faptul că nu generează vânzări bazate pe titluri specifice, folosind în schimb catalogul său și o bază constantă de noi lansări pentru a atrage clienții în fiecare săptămână. Dar compania are o mulțime de date cu privire la ceea ce urmăresc clienții săi, pe care compania le folosește pentru a determina valoarea derivată din programe individuale.

Netflix apreciază Squid Game la 900 milioane de dolari

Squid Game se remarcă atât pentru popularitate, cât și pentru costul său relativ scăzut. Serialul sud-coreean a generat o valoare de impact de 891,1 milioane de dolari, o valoare pe care compania o folosește pentru a evalua performanța din seriale individuale.

Netflix a plătit 21,4 milioane de dolari pentru nouă episoade – aproximativ 2,4 milioane de dolari pe episod, care au avut premiera acum patru săptămâni, şi compania estimează că Squid Game va genera venituri de 40 de ori mai mari în ceea ce ar însemna „valoarea impactului”, potrivit Bloomberg.

Squid Game, urmărit de 132 de utilizatori Netflix

Documentul obținut de jurnaliștii de la Bloomber subliniază cât de profitabil este serialul pentru Netflix și oferă cea mai clară imagine de până acum despre modul în care cea mai populară rețea de televiziune online din lume obține succesul global. Netflix nu a comentat informaţia. Potrivit Bloomberg, un avocat al companiei a declarat că ar fi „inadecvat” ca Bloomberg să publice datele confidenţiale conţinute în documente, scrie Variety.

În 23 de zile din 17 septembrie de la debut, 132 de milioane de conturi Netflix au urmărit cel puţin 2 minute din serial, potrivit datelor Bloomberg. Aproape 89% dintre acestea au urmărit cel puţin 75 de minute şi 66% dintre ele – sau 87 de milioane – au văzut întregul serial în primele 23 de zile de la lansare.

Squid Game a schimbat jocul

Succesul Netflix cu Squid Game îi face pe alți streameri să fie dornici să exploreze producțiile internaționale, deoarece sunt de obicei mult mai puțin costisitoare decât cele americane. Disney a anunțat săptămâna trecută că are în plan realizarea de 27 de noi seriale TV și filme în regiunea Asia Pacific. Și Amazon, Apple sau HBO Max caută cu toții în întreaga lume noi serii TV care să capteze atenția populației globale.

Studiourile de la Hollywood economisesc milioane de dolari prin angajarea de talente locale în loc de vedete de la Hollywood, obținerea de credite fiscale și reduceri de la națiunile dornice de afirmare turistică și recunoaștere și evitarea reglementărilor stricte ale SUA, potrivit specialiștilor citați de CNBC.

Țările din Europa de Est, precum Ungaria, Austria și Malta, dar și Canada au oferit de mult credite fiscale semnificative și stimulente pentru Hollywood, a declarat Domenic Romano, un avocat de divertisment. Dar, în trecut, producțiile din SUA foloseau adesea locații internaționale ca suplimente pentru decorurile americane.

De asemenea, investiția în producții internaționale locale scutește studiourile de la Hollywood de investiții în proprietate intelectuală costisitoare. Investitorii vor avea o idee mai bună despre cât de mult succes a avut Squid Game pentru profitul Netflix pe 19 octombrie, când platforma va anunța rezultatele celui de-al treilea trimestru.

author avatar
Andreea Vlad
199 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger